Spitalul Județean

Chirurgul Mihai Cristof, numit medic șef al blocului operator



Chirurgul Mihai Cristof a fost numit cu delegație medic șef al Blocului Operator din cadrul Spitalului Județean, care funcționează de la începutul anului ca secție de sine stătătoare.
Directorul spitalului, doctor Cristian Irimie, a anunțat că Mihai Cristof va coordona activitatea secției menționate până la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de medic șef. Cristian Irimie a precizat că numirea în această funcție a avut la bază calitățile profesionale ale chirurgului Cristof, experiența acestuia în domeniu, precum și faptul că este o persoană echilibrată. Asistent șef al secției a fost numit Romică Balan, cel care a ocupat funcția de asistent șef al Unității de Primire a Urgențelor de la înființarea ei și până acum câteva săptămâni.
În noua secție sunt angajate 41 de asistente medicale și infirmiere, în componența Blocului Operator intrând sălile de operație ale secțiilor Ortopedie, Oftalmologie, ORL, Urologie, Chirurgie Infantilă, Chirurgie generală, Obstetrică – Ginecologie. Cristian Irimie a precizat că la Spitalul Județean este strict necesară amenajarea a încă patru săli de operație, pentru specialitățile Neurochirurgie, Chirurgie Plastică, Chirurgie Vasculară și pentru cezariene.
În acest sens, conducerea celei mai mari unități spitalicești din județ a solicitat recent Ministerului Sănătății aprobarea unui proiect de reabilitare a Blocului Operator, în valoare de 20 miliarde de lei vechi.
Blocul Operator al spitalului trebuie renovat și asta din cauză că structura actuală, concepută potrivit normativelor din anul 1965, a devenit insuficientă pentru toate specialitățile chirurgicale care funcționează la spital acum.



Recomandări

Doctorii Cătălin Lulciuc, Alexandra Pușcașu și Mihai Guțu, certificați european ca instructori în tratamentul standardizat al cancerului

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști
Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști