Deși Marea Britanie a fost afectată de criza globală a creditelor, britanicii sunt gata să plătească mii de lire sterline pentru o operație estetică, potrivit unui raport publicat ieri de Reuters.
Harley Medical Group, cel mai mare furnizor de operații cosmetice din Marea Britanie, a indicat că cererea pentru proceduri de înfrumusețare a crescut cu 35% în ultimele 10 luni.
Numărul operațiilor de micșorare a abdomenului, procedură care costă aproape 5.000 de lire sterline (9.700 de dolari), a crescut cu 59%, în timp ce cererea de operații de mărire a sânilor a crescut cu 40%, a indicat grupul medical.
Cererile sunt foarte mari din zona care cuprinde Londra, Leeds și Cheshire, foarte populară în rândul fotbaliștilor și al soțiilor acestora.
Grupul medical a indicat că a efectuat peste 300 de lipoabsorbții abdominale în ultimele 10 luni, față de 160 de proceduri în perioada precedentă.
„Este interesant de văzut la ce renunță oamenii în timpul unei crize a creditelor”, a spus Liz Dale, de la Harley Medical Group.
„Studiile efectuate în rândul pacienților noștri au arătat că, deși reduc cheltuielile în toate domeniile, nu pot reduce sumele destinate îngrijirii personale”, a spus aceasta.
„Multe persoane care vor o operație de micșorare a abdomenului planifică acest lucru cu mulți ani înainte. Din acest motiv, nu vor renunța la operația estetică, ci, dimpotrivă, o vor privi ca pe o investiție”, a adăugat specialistul.