Spitalul Județean

Chirurg amenințat cu cuțitul de mama unui pacient



Chirurg amenințat cu cuțitul de mama unui pacient
Chirurg amenințat cu cuțitul de mama unui pacient

– Dr. Gheorghe Dinu a fost nevoit să stea închis în cabinet minute întregi, pentru a nu fi linșat de femeia revoltată
Cadrele din Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Județean Suceava au fost martore la un adevărat scandal, provocat joi de mama unui pacient operat aici. Femeia a venit cu cuțitul în geantă după chirurgul Gheorghe Dinu (foto), nemulțumită că acesta l-a cusut pe fiul ei cu ațe „prea lungi”. Medicul a fost nevoit să se închidă în cabinet pentru a nu fi linșat de femeie. Lângă ușa blocată, aceasta i-a adus chirurgului „elogii” minute în șir și l-a amenințat cu moartea, deoarece un renumit medic de la București i-a atras atenția că organismul fiului său nu suportă firele de la operație deoarece că acestea sunt prea lungi.
Tânărul a fost salvat de la moarte printr-o intervenție chirurgicală de urgență la care a participat și chirurgul Gheorghe Dinu, care l-a cusut pe pacient. Pacientul a ajuns la o clinică din București pentru că nu mai suporta firele. Surse care au dorit să rămână anonime ne-au declarat că sunt cazuri în care pacientul nu suportă firele în urma operației, dar că acestea se elimină singure în timp, fără probleme. Colegii chirurgului Dinu spun că acesta nu are nici o vină și se plâng de faptul că oricând pot cădea victime unor pacienți nemulțumiți sau rudelor acestora în condițiile în care oricine poate intra în Secția de Chirurgie, iar pază nu există. Soluția la îndemână, acum ca și pentru viitor, este blocarea în cabinet și apoi un scurt telefon la Poliție, dacă pericolul persistă. Asta pentru că cea mai mare unitate spitalicească din județ nu își permite să pună pază nici măcar la „Urgențe”, din cauza subfinanțării cronice. Așa se face că oricine poate intra în spital la orice oară, chiar și noaptea.
Neguțători bat zilnic holurile și saloanele bolnavilor în căutare de clienți, și își găsesc mușterii având în vedere capacitatea destul de mare de cazare a spitalului. Cea mai mare unitate spitalicească din județ a devenit raiul unor astfel de comercianți, dar și al hoților, care fură de prin saloane, cabinete medicale și din birourile TESA. Banii lăsați de pacienți prin saloane, telefoane mobile și genți întregi pot dispărea destul de ușor, în condițiile în care lumea se plimbă pe holuri și prin saloane. Așa că nu e de mirare că o femeie disperată, cu sau fără motive întemeiate să fie așa, dar cu un cuțit în poșetă, bagă spaima-n doctori și îi face să se închidă prin cabinete pentru a scăpa teferi.



Recomandări