Chirițoiu: Amenzile, cuplate cu pușcăria pentru manageri, ar descuraja încălcarea legii concurenței



Parchetul ar trebui să aibă o prezență mai activă în cazurile de concurență, „pușcăria” pentru managerii care încalcă legislația în domeniu având un efect de descurajare mai puternic, deși amenzile acordate de Consiliul Concurenței sunt mari, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele autorității, informează Mediafax.”Parchetul are un rol important în cazurile de încălcare a legislației în domeniul concurenței. Știe mai bine să facă investigații, are acces să culeagă probe pe care noi nu le avem. Este important pentru noi să avem investigații mai bune și să avem acces la probele obținute de Parchet. De asemenea, aș vrea să văd o prezență mai activă în cazurile de concurență a Parchetului, pentru că dacă vorbim de descurajare, amenzile noastre sunt mari, dar dacă le cuplăm și cu pușcăria pentru manageri sau pentru cei implicați, efectul de descurajare va fi și mai puternic”, a spus Chirițoiu la o conferință.El a menționat că descurajarea încălcărilor prevederilor legale, precum și creșterea gradului de acceptare a sancțiunilor, ar trebui să fie preocupările principale ale Consiliului Concurenței în următorii ani.



Recomandări

Deputații au adoptat legea despăgubirii persoanelor în caz de încălcare a regulilor concurenței

Bogdan Chirițoiu (Consiliul Concurenței) SUSȚINE legea „51% din produse pe lanțul scurt”: Nu trebuie să capitulăm fiindcă am primit avertisment de la Comisia Europeană

Consiliul Concurenței investighează de ce prețul carburanților din România depășește media UE. Bogdan Chirițoiu: „Pentru noi este o evoluție surprinzătoare”

Investigație desfășurată de Consiliul Concurenței în paralel cu DIICOT, privind un caz de trucare a unor licitații Transgaz

Chirițoiu: Menținerea amenzilor pentru petroliști, decisă în 2015. Cei 200 milioane de euro au fost cheltuiți deja

Consiliul Concurenței lansează o platformă online unde persoanele fizice vor putea sesiza încălcarea legii