Chirița în Capitalie

Un oarecare Vișinescu încearcă să sublinieze, la Radio București, virtuțile plaiului mioritic. I se pare prea de colea și cu totul plebeu să utilizeze cuvintele pe care limba română le-a hărăzit unor realități destul de comune și, dus de avântul mascării inculturii prin prețiozitate ridicolă și țopească, vorbește despre „frumusețea peisagisticii și bogăția folcloristicii.” Prea de tot banal ar fi fost să spună „peisaj” și „folclor”- numai că se face de râsul curcilor, fiindcă peisagistica și folcloristica sunt disciplinele care studiază cele două realități, n-au cum fi nici frumoase, nici urâte, nici sărace, nici bogate și, oricum, nu asta a intenționat să comunice. Fenomenul devine îngrijorător: chirițismele veacului XXI, născute din nesiguranța proprietății termenilor, ignorarea regulilor elementare și mimetismul comod, exprimat prin formula „noi vorbim, nu gândim”, fac ravagii. Distinsa doamnă Președintă a Asociației Părinților din București (deci, nu Filofteia de la Pocreaca) își începe, tot la radio, discursul cu „noi, CA ȘI părinți.” Îi cădeau plombele dacă spunea, cum de secole corect se vorbește românește, „noi, ca părinți”! Alt mare șef de asociație, dl Al. Cumpănașu, nelipsit de pe sticla micilor ecrane (este Director al „Asociației pentru Implementarea Democrației”, deși înainte de orice s-ar fi cuvenit să-și auto-implementeze cunoștințe elementare de limbă română) începe și el, tronc, cu „eu, CA ȘI director”, spre a ne spune, apoi, că, în timpul cutremurului, la teatrul cutare… „RULA piesa” cutare. Aferim!
Este uluitor („incredibil!!” – exclamă minut de minut comentatorii sportivi) cât de rapid se instalează prostia înfoiată, iscată din dorința (deșartă) de a nu greși și a părea nu numai instruit, ci și în pas cu moda! Ce să facă bietul vorbitor cu școală puțină și care n-a citit în viața lui o carte până la capăt, decât să tragă cu urechea și să imite?
Într-o țară în care împiedicatul și-n vorbire și-n gândire Ilie Dobre face emisiuni și scrie cărți (!), în care tot soiul de pițipoance agramate, pripășite în preajma microfonului, pocesc numele proprii și-s cronic incapabile să acorde corect numeralul 12, într-o țară în care parlamentarii și miniștrii l-au detronat definitiv pe AL, înlocuindu-l cu un unic A, s-a instaurat prejudecata potrivit căreia vorbirea de la radio și tv nu poate fi decât corectă. Aș! A fost odată!
Cândva, radioul a fost, într-adevăr, o școală a corectitudinii vorbirii. Primele călcături strâmbe datează de vreo 40 de ani, când fostul meu coleg de microfon Țopescu a găsit de cuviință (într-o transmisie de la Baia Mare) să schimbe accentul de pe numele lui Rotáriu, re-botezându-l Rotaríu. Sună mai elevat, nu-i așa? De atunci ne-am procopsit cu potopul de Grădinaríu & Cojocaríu. Un singur nume a rămas ne-pocit: Olăroiu – de ce nu-i spunem și lui cum cere moda, adică, Olăroíu, cu accentul de i? De câteva luni a apărut un radio-comentator sportiv care-i pe cale să ne procopsească definitiv cu o tâmpenie și mai mare. L-ați auzit cum spune că „balonul se lovește DE CĂTRE bară?” Mingea nu mai este respinsă de Popescu, ci… de către Popescu, cornerul nu mai este bătut de Ionescu, ci… de către Ionescu! Am arătat, cu alt prilej, derivarea lui „către” din latinescul „contra” și, în consecință, totala inutilitate și chiar imbecilitate de a însera aiurea în frază un cuvințel inutil și prisoselnic, dar iată că pecinginea se întinde și am auzit, tot la radio, că pruncul cutare va fi botezat „DE CĂTRE preotul X”! L-aș trimite pe prostănacul în cauză, ce-și lăbărțează în eter neștiința de carte, către… undeva, știe el unde. Merită!
Eu unul, pur și simplu am ostenit strigând „săriți, proștii!” Cine mă aude?