Chiriile locuințelor ANL vor ajunge la prețul pieței după 5 ani de utilizare



Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT) a elaborat un act normativ potrivit căruia nivelul chiriei pentru locuințele construite prin Agenția Națională a Locuințelor (ANL) va crește la nivelul pieței, după cinci ani de utilizare la prețuri simbolice.
„S-a plecat de la ideea că, după cinci ani în care beneficiarul plătește o chirie de 40-50 de lei, tânărul ar avea condiții să găsească un alt spațiu locativ. Această chirie redusă nu poate acoperi costurile cu întreținerea blocului, iar prin aceste modificări fondul locativ va putea fi utilizat mai eficient”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Popescu, directorul general al ANL.
Potrivit acestuia, chiria „la prețul pieței” ar urma să fie stabilită printr-o lege a chiriilor, care va fi elaborată de MTCT.
Prevederile legislative privind chiriile ANL fac parte dintr-un proiect de act normativ, aflat în dezbatere parlamentară, privind modificarea legii de funcționare a ANL.
Alte modificări vizează eliminarea subvenției de 20% la construcția de locuințe prin ANL și implicarea autorităților locale în derularea proiectelor agenției prin realizarea utilităților, în baza unui contract încheiat între ANL și primării.
„Va fi rezolvată încă o problemă neclară – noi nu vom începe lucrările la un amplasament pentru credit ipotecar decât după ce Primăria ne va trimite modul în care va da terenul beneficiarilor – închiriere, concesiune sau vânzare, și la ce preț”, a mai spus șeful ANL.
Agenția estimează că va finaliza în 2006 circa 3.000 de locuințe, beneficiind de fonduri bugetare proiectate la 75 de milioane de lei și o parte a unui credit în valoare totală de 140 de milioane de euro care va fi contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
În 2005, agenția va finaliza 3.600 de apartamente destinate închirierii și circa 300 de locuințe vândute prin credit ipotecar.
ANL are în execuție, la nivel național, circa 10.000 de locuințe.