Chiriile locuințelor sociale ANL destinate tinerilor, care urmează să fie construite în următorii ani de stat în parteneriat public-privat, vor acoperi cheltuielile de administrare, impozitele pe clădiri și asigurările, dar vor fi limitate prin lege la sub o treime din salariul mediu net pe economie
„Chiria practicată pentru locuințe va acoperi cheltuielile de administrare, impozitele pe clădiri, precum și cheltuielile generate de asigurarea acestora. Cuantumul chiriei nu poate fi mai mare decât o treime din salariul mediu net pe economie, respectiv nu mai mic decât valoarea stabilită de amortizarea locuinței pe perioada normată de viață”, se arată în proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea programului „Construcția de locuințe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat”.
În ultimele luni, câștigul salarial mediu nominal net pe economie a fost aproape de 1.500 de lei.
Chiriile ANL nu sunt stabilite în prezent prin Hotărâre de Guvern, ci sunt fixate de autoritățile publice locale.
Totodată, ANL va încasa în avans o garanție în cuantum egal cu valoarea unei chirii lunare, pentru acoperirea eventualelor prejudicii produse prin distrugeri cauzate locuinței, dar și pentru denunțarea unilaterală, de către chiriaș, a contractului de închiriere înainte de expirarea acestuia.
Sumele obținute din chirii vor fi utilizate de ANL atât pentru finanțarea construcțiilor a noi locuințe, cât si pentru acoperirea cheltuielilor generate de administrarea apartamentelor rămase neocupate.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, statul alocă acestui program, pentru anul în curs, 6,45 milioane de lei. Programul are finanțare zero de la stat în următorii doi ani, pentru ca în 2014 și 2015 finanțarea de la buget să se ridice la 21,5 milioane de lei anual.
Potrivit unui calculul estimativ al MDRT, cheltuielile de construcție vor fi de 450 de euro metrul pătrat, inclusiv TVA.
Costurile serviciilor de proiectare care revin ANL (studii de fezabilitate, studii de fundamentare a deciziei de concesionare, documentații de atribuire a contractelor) costă, pentru 1.000 de apartamente, 1,5 milioane de euro, inclusiv TVA.
În acest caz, pentru o durată a contractului de concesiune de 20 ani, din care construcția durează doi ani, valoarea servicii proiectare și lucrări de construcții-montaj care revin investitorului privat este 40 milioane de euro, inclusiv TVA.
„Cheltuielile aferente investițiilor suportate de la bugetul local nu pot fi estimate în această etapă”, se arată în proiect.
Locuințele vor fi construite pe amplasamente puse la dispoziția ANL de către autoritățile publice locale și centrale, care au obligația de a realiza, pe cheltuială proprie, evaluarea terenului și a construcțiilor.
Beneficiarii direcți ai locuințelor sunt toate categoriile de persoane care nu au resurse financiare suficiente pentru a-și închiria sau achiziționa o locuință.
Lucrările de viabilizare și dotările tehnico-edilitare vor fi asigurate de către autoritățile publice locale sau de către investitori, în conformitate cu contractele încheiate de ANL cu unitățile administrativ-teritoriale și investitorii privați. ANL se va ocupa de procedura de atribuire a contractului de concesiune numai după începerea lucrărilor de viabilizare și tehnico-edilitare.
Implementarea și derularea programului se va realiza prin încheierea contractelor de concesiune lucrări publice. Prin această procedură se transferă responsabilitatea generală pentru realizarea investiției către un investitor privat, ANL asigurând finanțarea structurării economice, tehnice si juridice a proiectelor, inclusiv elaborarea studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare și a
documentațiilor de atribuire a contractelor.
ANL răspunde de îndeplinirea tuturor etapelor necesare procedurii de achiziție publică și atribuirea contractului de concesiune, durata unui astfel de contract fiind, în general, de circa 20 ani.
Conform datelor centralizate de MDRT, numărul de solicitări pentru obținerea unei locuințe în regim de închirere depășeste 100.000, acestea fiind formulate atât de tineri cu vârsta de până la 35 de ani, cât si de alte categorii de persoane. Începând cu anul 2001 au fost construite circa 28.000 de apartamente pentru tineri, număr insuficient față de cerere.