Aberații

Chirie de 200 de milioane de lei vechi, pentru țeava de gaz a centralei de apartament

Maria Jolobai trebuie să plătească asociației chirie pe țeava de gaz prin care și-a făcut racordul la centrala din apartament
Maria Jolobai trebuie să plătească asociației chirie pe țeava de gaz prin care și-a făcut racordul la centrala din apartament

O familie cu doi copii din orașul Siret este la un pas de a fi scoasă în stradă din cauza unei datorii aberante impuse de asociația de proprietari din care face parte.
Astfel, conform unei facturi primite acasă la începutul lunii septembrie, Maria Jolobai ar avea de plătit aproximativ 200 de milioane de lei vechi, chirie pe țeava de gaz prin care și-a făcut racordul la centrala de încălzire din apartament. Scadența de plată a acestei facturi halucinante este chiar la finele acestei săptămâni, în data de 25 septembrie, în caz de neplată, femeia fiind amenințată cu executarea silită.
Șantaj marca „asociația de proprietari”
Necazul femeii din Siret a început atunci când un vecin de la parter a vrut să se racordeze la conducta de gaz de pe casa scării. Nemulțumit că pentru a primi aprobarea de racordare, i s-a cerut să plătească jumătate din suma investită, vecinul s-a adresat asociației de locatari, adică președintelui de asociație, Vasile Dumitraș, care ocupă și postul de administrator.
Drept urmare, înainte de a-i fi trimisă acasă factura de 200 de milioane lei vechi, la finele lunii august, Maria Jolobai a primit o înștiințare din partea Asociației de proprietari Lațcu Vodă, prin care i se cere să ia o decizie în privința coloanei de gaz care traversează casa scării și pe care este proprietar.
“Dacă nu vreți să o treceți în proprietatea comună, pe numele asociației de proprietari, urmând ca de fiecare dată când trage cineva gazul în scara blocului să vă primiți partea de bani, aferentă respectivului apartament, va trebui să plătiți o chirie lunară, începând cu data montajului coloanei de gaz până astăzi și de acum încolo”[…] „Pentru evitarea demarării procedurilor de executare silită vă rugăm să fiți de acord cu trecerea coloanei comune și a branșamentului scării de bloc în patrimoniul asociației, așa cum au și celelalte scări de bloc. Menționăm că în cazul demarării procedurilor de executare silită va trebui să plătiți și cheltuielile ce decurg din această procedură, precum și daune datorate asociației de la instalarea coloanei comune pe casa scării, până astăzi. Eventualele consecințe ce rezultă din această procedură vă privesc în totalitate”, se arată în înștiințarea prin care i se cere să renunțe la dreptul de proprietate asupra conductei pentru montarea căreia a suportat singură toate cheltuielile, fără să i se dea nici o garanție că va vedea vreun ban înapoi.
Țeava de gaz, mărul discordiei
Răspunsul dat de proprietara coloanei de gaz trase pentru alimentarea centralei termice nu a fost deloc mulțumitor pentru conducerea asociației: „Nu sunt de acord cu trecerea coloanei de gaz în proprietatea comună a asociației, decât în cazul în care mi se va achita de către locatari sau asociație întreaga sumă investită de mine, în plus față de cota care îmi revenea”.
Practic, Maria Jolobai a cerut exact ceea ce prevede și Legea gazelor, ca racordarea altor utilizatori la rețeaua de gaz făcută pe cheltuiala ei să fie permisă, dar cu acordul proprietarului și cu condiția ca solicitantul să îl despăgubească pentru partea ce îi revine din investiția făcută.
Mai exact, dacă la țeava trasă se racorda doar un singur locatar, acesta urma să plătească jumătate din valoarea investiției totale, urmând ca pentru fiecare nou solicitant, valoarea de racordare să se împartă la numărul total de utilizatori.
Acest sistem e aplicat în toată România, mai puțin la Siret, unde președintele de asociație, care se pare că este prieten cu cel care vrea să își pună centrală de apartament, consideră normal ca acesta să plătească doar a 19-a parte din valoarea totală a investiției.
“Nu înțeleg cum ar fi corect ca eu să plătesc 5.000 de lei pe racordul la gaz și instalație, iar dacă mai vine unul să se racordeze, să plătească doar 260 de lei. Restul din scară e posibil să nu vrea să se racordeze niciodată”, spune Maria Jolobai, disperată că drepturile ei sunt călcate în picioare, printr-o hotărâre abuzivă.
860 lei, chiria lunară pentru țeava de gaze
Pentru a forța mâna locatarei ale cărei drepturi ar trebui să le apere, în calitate de președinte de asociație și administrator, Vasile Dumitraș a convocat comitetul executiv al asociației și în data de 31 august ia o decizie prin care pentru instalațiile de gaz, coloana comună și branșamentul la scara de bloc, amplasate pe proprietatea comună și care nu aparțin asociației de locatari Lațcu Vodă, se percepe o chirie lunară de 50 de lei pe metrul liniar de țeavă.
În plus, facturarea nu se face oricum, ci de la data punerii în funcțiune a instalației de gaz, adică obligă la plata retroactivă, chiar dacă decizia de percepere a unei chirii este luată acum.
Așa se face că de a doua zi, familiei Jolobai i-a fost emisă o factură de 20.000 lei, chiria pe țeava de gaz fiind facturată tocmai din octombrie 2007 și până în prezent. Practic, pentru o perioadă mai mică de doi ani, familiei Jolobai i s-a imputat o sumă de patru ori mai mare decât investiția totală de racordare la gaz și realizare a instalației aferente, în condițiile în care ei sunt co-proprietari ai spațiului comun de pe casa scării, nu asociația, care are drept doar de administrare.
Aflați într-o situație tragi-comică, în care sunt puși să plătească către asociație o sumă imensă, cât un sfert din valoarea apartamentului lor, pentru chiria unei țevi care trece prin blocul ai cărui proprietari sunt, în cotă indiviză, pentru toate spațiile comune, membrii familiei Jolobai speră încă să se trezească din acest vis urât și să constate că la finele lunii nu va fi demarată împotriva lor procedura de executare silită.
„Nici nu știu ce să mai facem, dacă asociația menține această chirie. În vară am plătit cam 20 de lei pe lună factura de gaz, iar la asociație ne cere 860 de lei chirie”, spune Maria Jolobai.
Un lung șir de abuzuri
Cazul familiei Jolobai e de fapt un lung șir de abuzuri și decizii de o moralitate îndoielnică, în condițiile în care președintele de asociație, care e și administrator, dar și angajat al Primăriei Siret, a interpretat legea doar după bunul plac, ignorând și drepturile locatarilor.
Astfel, legea 230/2007 prevede că “veniturile obținute din exploatarea proprietății comune aparțin asociației de proprietari”, dar, în același timp, menționează că “spațiile din proprietatea comună pot fi utilizate de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune”.
Practic, asociația nu poate cere locatarilor chirie pentru că trec pe casa scării ori că țevile lor trec pe acolo, ci pot cere chirie dacă un spațiu bine definit, precum uscătorul, este utilizat doar de o anumită persoană, fizică sau juridică, blocând accesul liber al celorlalți proprietari în zona închiriată.
În cazul de față, țevile de gaz nu doar că ocupă doar o mică parte din casa scării, poate chiar cota indiviză a familiei Jolobai, ci sunt gândite în așa fel încât să permită și celorlalți locatari să se racordeze la ele, conform normelor legale.
Mai mult, stabilirea unei chirii pe acele țevi, fără acordul proprietarilor direct afectați și al majorității proprietarilor membri ai asociației, este în sine un act ilegal, fără să mai luăm în considerare modul inexplicabil prin care s-a decis cuantumul acelei chirii, fără o negociere și raportare la prețuri similare pe piață.
Cazul este unic în județ, în nici unul din blocurile în care una sau mai multe familii au decis să își pună centrale pe gaz nefiind impuse chirii pentru țevile de gaz.

Teava de gaz pentru care se cere o chirie lunara de 860 de lei
Teava de gaz pentru care se cere o chirie lunara de 860 de lei
Maria Jolobai si factura de 200 de milioane lei vechi
Maria Jolobai si factura de 200 de milioane lei vechi
Presedintele Asociatiei de proprietari, administrator si angajat al Primariei Siret
Presedintele Asociatiei de proprietari, administrator si angajat al Primariei Siret
Maria Jolobai trebuie să plătească asociației chirie pe țeava de gaz prin care și-a făcut racordul la centrala din apartament
Maria Jolobai trebuie să plătească asociației chirie pe țeava de gaz prin care și-a făcut racordul la centrala din apartament

Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Peste 12 milioane de lei alocați de Ministerul Dezvoltării pentru repararea și consolidarea blocului explodat în Burdujeni

Peste 12 milioane de lei pentru consolidarea, reparația și reabilitarea termică a unui bloc de locuințe din cartierul Burdujeni unde în decembrie 2022 a avut loc o explozie de la de gaz metan

Investiție de 88,5 milioane de lei în extinderea contorizării inteligente și modernizarea rețelelor electrice în municipiul Suceava

Peste 10.500 de contoare inteligente (SMART) vor fi montate la consumatori din cartierele George Enescu, Zamca, Mărășești și Centru, din municipiul Suceava
Peste 10.500 de contoare inteligente (SMART) vor fi montate la consumatori din cartierele George Enescu, Zamca, Mărășești și Centru, din municipiul Suceava