Gaură neagră

Chiriașii Primăriei Suceava au restanțe de peste zece miliarde de lei vechi la furnizorii de utilități



Ședința de ieri cu asociațiile de proprietari
Ședința de ieri cu asociațiile de proprietari

Locatarii locuințelor de stat din municipiul Suceava se numără printre cei mai mari rău-platnici din listele de datornici ale asociațiilor de proprietari.
Pentru a vedea care este nivelul datoriilor acumulate de cei care ocupă locuințele ANL, sociale sau pe cele de serviciu, viceprimarul Ovidiu Doroftei a solicitat o situație a restanțelor chiriașilor primăriei către furnizorii de utilități.
„M-am îngrozit când am văzut că datoriile chiriașilor primăriei depășesc zecemiliarde de lei vechi. Sunt sume foarte mari și greu de recuperat, dacă ne gândim că acolo stau oameni cu venituri modeste”, a spus Ovidiu Doroftei, la ședința de ieri cu asociațiile de proprietari.
În continuarea demersului său, viceprimarul a solicitat conducerii asociațiilor de proprietari o listă detaliată cu chiriașii locuințelor de stat, cu datoriile la zi alefiecăruia, astfel încât situația datornicilor la asociații să fie pusă alături de cea a datoriilor la chirie către primărie, pentru a se merge mai departe cu recuperarea acestor datorii.
„Nu lăsați datoriile să se acumuleze, pentru că apoi este foarte greu de recuperat suma”, a spus Ovidiu Doroftei, care a îndemnat conducerileasociațiilor să ia toate măsurile pentru a-i determina să plătească ceea ce consumă, inclusiv să-i acționeze în judecată pe datornici.
Pe de altă parte, el a criticat asociațiile de proprietari pentru că i-au lăsat pe unii să acumuleze datorii foarte mari, mizând pe faptul că primăria va acoperi cheltuielile restante.
„Nu e corect ca la final primăria să fie pusă să plătească ce au consumat cei cărora li s-a dat o locuință. Nu mai putem tolera să-i ținem în apartamente pe cei care nu își plătesc datoriile. Sunt zeci de procese pe rol, iar cei de la care nu vor fi recuperate datoriile vor fi evacuați”, a declarat Doroftei.
Viceprimarul a dat ca exemplu de măsuri contra rău-platnicilor opririle de apă potabilă de săptămâna trecută, la mai multe blocuri ANL din zona Gării Burdujeni, unde o parte dintre datornici au venit rapid să achite din restanțe, după ce luni în șir nu achitaseră nici un leu.