Chirac a mulțumit României pentru organizarea Sommet-ului



Chirac a mulțumit României pentru organizarea Sommet-ului
Chirac a mulțumit României pentru organizarea Sommet-ului

Președintele Franței, Jacques Chirac, a mulțumit, vineri, în conferința de presă organizată la finalul lucrărilor celui de-al 11-lea sommet al francofoniei, președintelui Traian Băsescu și autorităților române pentru organizarea „absolut perfectă” a acestui eveniment.
El a mai avut și un cuvânt „călduros”, în numele tuturor colegilor de la sommet, pentru bucureștenii care au fost nevoiți să suporte perturbarea traficului în această săptămână, mulțumind locuitorilor capitalei pentru generozitate și ospitalitate.
Chirac a amintit că a fost un moment emoționant în aceste zile deoarece, când România a organizat reuniunea francofoniei, președintele Comisiei Europene a anunțat că România și Bulgaria vor deveni membri ai UE la 1 ianuarie 2007.
Franța a susținut întotdeauna candidatura României la UE și este un prilej de bucurie și pentru Franța, care urează bun venit în Uniunea Europeana României, a arătat șeful statului francez. El a adăugat că dorește ca dezvoltarea economică și socială a României să fie accelerată.
Chirac a anunțat că secretarul general al organizației Francofoniei, Abdou Diouf, a fost reales în funcție, cu unanimitate de voturi, pentru încă un mandat de patru ani și l-a lăudat pe acesta pentru că a lucrat cu toată inteligența și competența, dând o imagine „superbă” francofoniei în lume, cu rol important în problemele politice și umanitare.
Președintele francez a menționat faptul că pe lângă tema sommet-ului din acest an – educație și tehnologia informației – participanții au discutat și diverse probleme politice, privind instaurarea democrației și susținerea drepturilor omului în Liban, Coasta de Fildeș, Sudan și în alte zone de conflict din Europa și din lume.
După primirea noilor state membre în OIF, țările francofone sunt acum majoritare în interiorul UE, a precizat Chirac.
Președintele a amintit că Franța va depune instrumentul de ratificare a Convenției privind diversitatea culturală înainte de sfârșitul acestui an.
Întrebat despre „câștigarea bătăliei” între limba franceză și engleză pe plan european și mondial, Jaques Chirac s-a arătat optimist în această privință, susținând că limba franceză nu dă înapoi în fața englezei, iar faptul că țările francofone vor fi acum majoritare după aderarea României și Bulgariei la UE este un semn bun. Francofonia se preocupă de formarea și educarea oamenilor politici, jurnaliștilor, juriștilor, diverșilor experți, a mai precizat înaltul demnitar francez.
În ceea ce privește situația din Orientul Mijlociu, Chirac a precizat că a discutat acum două săptămâni, la New York, cu secretarul general al ONU, Kofi Anan, despre situația din zonă. „Nu putem rămâne în situația în care ne aflăm, situație fondată pe neîncredere între popoare. Dacă ne amintim de perioada lui Sadat și Arafat, observăm că astăzi nu mai există această încredere, iar primul efort ce trebuie făcut este cel de restabilire a încrederii pentru reluarea dialogului”, a spus președintele francez.
El a sugerat ca toate părțile implicate să se reunească și să pună la punct detaliile unei conferințe internaționale în care să aibă posibilitatea de a încheia acorduri. Comunitatea internațională trebuie să poată angaja cele două părți în dialog și să poată exista siguranța că cele discutate și acordurile semnate vor fi puse în aplicare, susține Chirac.
Jacques Chirac a mai declarat, răspunzând unei întrebări legate de avantajele organizării acestui sommet de către România, că francofonia a permis să se dea lumii întregi o imagine superbă a României, iar acest lucru nu are preț.