Celebrare

Chipul lui Ștefan cel Mare, pe clădirea Primăriei Suceava

Chipul Ștefan cel Mare va fi proiectat pe fațada Primăriei Suceava, ca un omagiu adus domnitorului moldovean. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, inițiatorul acestui proiect, a declarat că plasarea lui Ștefan cel Mare pe primul loc în topul celor mai mari români din toate timpurile este o onoare pentru municipalitatea suceveană, dar și o imensă responsabilitate. Ideea edilului sucevean este o urmare a vizitei efectuate în capitala Republicii Moldova, Chișinău, unde chipul domnitorului Ștefan cel Mare, proiectat pe clădirea Primăriei, este un simbol național.
În perioada care va urma, Primăria Suceava va derula o serie de proiecte ce au drept scop celebrarea personalității marelui domnitor. Statuia de lângă Cetatea de Scaun este acum într-o stare avansată de degradare, iar amenajarea zonei se poate face numai cu acordul Direcției Silvice Suceava, proprietarul de drept al parcului dendrologic în care este amplasată statuia. Primarul Lungu a menționat că va face demersuri la Prefectura Suceava și la Ministerul Agriculturii pentru ca parcul să intre, prin Hotărâre de Guvern, în proprietatea Primăriei. Parcul dendrologic Cetate a fost pierdut în instanță de municipalitatea suceveană, orice tăiere de arbori având acum nevoie de acordul Direcției Silvice.
Primăria intenționează să monteze și o instalație care să ilumineze permanent statuia ce va putea fi văzută din centrul orașului. Finanțarea acestor proiecte va fi asigurată din bugetul local, dar și din fonduri obținute prin programul „Pentru o Românie frumoasă”, derulat prin Agenția Națională a Programelor de Dezvoltare.
Potrivit primarului Ion Lungu, figura lui Ștefan cel Mare ar putea deveni astfel emblema municipiului Suceava, iar parcul dendrologic Cetate o zonă turistică atractivă.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu