„Chiotul locomotivei”

„Chiotul locomotivei”
„În dimineața aceea de iarnă, din depoul de locomotive din Câmpulung ieșea o locomotivă mare din seria 150. Locomotiva scrîșni din roți, pufăi de câteva ori scurt, apoi se puse în mișcare. Din marchiză, mecanicul zîmbea voios… Seara s-a lăsat încet. Înspre Strigoaia urca din greu un tren. Chiotul locomotivei se revărsa ca un torent peste păduri. Era locomotiva tovarășului Zavodnic, care se întorcea din parcurs”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3486, 1959.
„Lăsata Secului” (I)
„La noi, la români, o tradiție moștenită din vremuri imemorabile, momentul trecerii spre primăvară este sfîrșitul cîșlegilor – cuvânt care provine din expresia latinească caseum ligat. Cîșlegile, în vechea rînduială a satului românesc, erau destinate pețitului, logodnelor și nunților, prilej de petreceri și veselie comună țărănească, cu ospățuri îmbelșugate și băutură, punctate de ritualuri cu adîncă trăire umană și rost moral, venind din străfundul istoriei noastre perene. Încheierea cîșlegilor culmina cu o explozie a opulenței festinelor, dar și cu o revărsare a generozității omenești, a credinței în bunătate și iertare. În această zi de Lăsata secului oamenii își cereau iertare unul altuia, finii se înfățișau nașilor și copiii părinților, petrecînd împreună, «bătînd alvița», prilej de haz și bucurie. Dansurile și cântecele populare, ceremoniile cu iz ritual, ale căror rosturi desacralizate cu timpul rămîn doar în sfera ipotezelor, se plasau în perfectă legătură nu numai cu sfîrșitul perioadei de ceremonialuri nupțiale, dar și cu marcarea începutului pregătirilor lucrărilor de primăvară”.
„Magazin” (săptămînal cultural-științific independent), Anul XXXIII, Nr. 10, Sîmbătă 10 martie 1990.