Chinezul în bagajul căruia a fost găsit un picior de bărbat, audiat la PICCJ



Cetățeanul chinez în bagajul căruia a fost găsit un picior de bărbat va fi audiat, joi, de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), un traducător urmând a fi adus pentru interogarea străinului.
Chinezul intenționa să plece cu o cursă Wizz Air joi, la ora 16.45, către Aeroportul Ciampino din Roma (Italia).
Chinezul ar fi putut pleca cu o cursă aeriană de la Roma către Beijing vineri, la ora 2.55.
La ora 15.50, piciorul cu unghiile smulse din bagajul chinezului a fost găsit în timpul unui control al Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații, cetățeanul străin având ca destinație Italia, au declarat pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Române de Informații, Sorin Sava, a confirmat că în bagajul unui cetățean străin o parte a membrului inferior al unei persoane a fost descoperită de către ofițerii Brigăzii Antitero (unitate informativ-operativă centrală în structura SRI-n.r.).
Cetățeanul străin a fost predat organelor de cercetare penală a precizat Sorin Sava.
Chinezului îi este asigurată asistență juridică din oficiu, el avââd dreptul la un avocat.
Ancheta în acest caz a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de urmărire penală și criminalistică.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fragmentul uman a fost găsit în bagajul unui cetățean chinez care avea ca destinație Italia.
Picorul găsit are unghiile smulse, au precizat sursele citate.
În această cauză lucrează o echipă operativă coordonată de procuror, ancheta la fața locului fiind desfășurată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române, experți criminaliști din cadrul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, medici legiști.
Până în acest moment al urmăririi penale, cercetările la fața locului sunt în curs de derulare, fiind ridicate probele necesare verificării tuturor versiunilor posibile și împrejurărilor cauze, precizează Parchetul ICCJ.
Criminaliștii vor stabili dacă cetățeanul chinez a fost implicat într-un asasinat la comandă, în stil mafiot, încercând totodată să identifice eventuale victime.