Chindiile culturale de la Mănăstirea Moldovița continuă joi, 11 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, cu un concert intitulat „Colinde și daruri pentru Prunc, pe genunchii Maicii Domnului”.
Cea de-a VI-a ediție a chindiilor culturale, în tihna ctitoriei rareșiene din Vatra Moldoviței, va fi „o poveste frumoasă între oameni și-un ler, să îngânăm și noi cor de îngeri vestind Domn din cer”.
Evenimentul este organizat de Mănăstirea Moldovița, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural și Sectorul Media și Comunicare, și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Vor colinda: Corala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, dirijor prof. pr. Lucian Tablan-Popescu; Corala de familie „Almiria”, coord. prof. Almeria Miron; Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, coord. prof. Vasile Schipor; Grupul Folcloric „Balada”, coord. prof. Maria Tănasă, artistă, deținătoare a trofeului „Floarea din grădină”.
„Sunt zilele acestea dintre cele în care e-atât de aproape Cerul de noi încât, dacă ne-am opri pentru câteva clipe-n loc, am și putea auzi pași de Fiu de Dumnezeu prin zăpada inimii. E-aproape Crăciunul. E timp de răscolit în toate sertarele sufletului și de desprăfuit colinde dragi, de retrăit bucuria”, a transmis inspectorul pentru religie prof. Daniela Ceredeev, organizator, pe adresa căreia puteți trimite intenția de a participa la eveniment, e-mail: ceredeev.daniela@isj.sv.edu.ro.
- „Un dar mărunt și duios, un dar pregătit ca de sărbătoare”
Se apropie Crăciunul, un prilej atât de bun pentru a face daruri celor care „s-au rătăcit dintre-ai lor sau n-au îndeajuns, știind că și-n ei îl vom întâlni pe Iisus”. „De-aceea las aici rugămintea și rugăciunea mea: ați putea pregăti, doar ce-i care puteți și-ați vrea, un dar mărunt și duios, un dar pregătit ca de sărbătoare, împachetat atent și frumos, cu care să-i bucurăm prin unele cămine și pe copii și pe bunici. Daruri pe care să le așezăm, în ziua aceea, mai întâi pe genunchii Maicii Domnului, că ea va ști să înmulțească grija și bucuria. Și noi, măicuța stareță și eu, ne vom îngriji ca toate-toate să ajungă la cei în care ne așteaptă Blândul Iisus, chiar de a doua zi. Ne-așteaptă să-L aflăm Pruncul Sfânt. Pruncul înfășat în neputințele lumii, Ce tuturor pare-a ne spune: <Nu te teme! Eu nu mă tem>”. Mă-ngenunchează duios un gând adânc și înalt: Om bun, când Pruncul se cheamă Iubire, Ieslea-i în fiecare Celălalt!”, a mai transmis prof. Daniela Ceredeev.






