China

„Ape vor seca în albie…” – cum spunea Călinescu, pledând pentru unicitatea lui Eminescu – dar niciodată nu vom mai vedea o Olimpiadă precum aceea de la Beijing! Fără îndoială că o atare alocare și manevrare a forțelor și resurselor nu poate fi decât la îndemâna unui stat totalitar. Oricât ar plusa americanii, sau cine știe ce altă țară ambițioasă și potentă, oricâte zeci și sute de miliarde se vor investi într-o Olimpiadă a viitorului, niciodată nu va putea fi egalată uluitoarea festivitate de deschidere din 2008. Performanțele sportivilor, cu siguranță, vor continua să fie ameliorate, fiindcă nebănuite rămân posibilitățile fizice ale lui homo sapiens ; în ce privește, însă, potențarea sugestiei artistice printr-un spectacular de-a dreptul formidabil, sunt înclinat să cred că s-a atins zenitul zeniturilor.
Era și de așteptat să apară cârâieli: cutare efect a fost trucaj video, fătuca a cântat în play-back. Ei, ba nu! Inserturi și efecte au fost utilizate de la începutul transmisiei deschiderii; nu era să se marcheze cu „live” imaginile directe, câtă vreme intervențiile din studio aveau menirea clară de a acoperi momentele moarte în care s-au efectuat cele câteva manevre de decor. Fetița n-a cântat în direct? Dar cine și-a închipuit c-ar fi posibilă o captare curată de sunet, tehnicește utilizabilă, în astfel de împrejurări? Astea nu-s nici măcar fleacuri, ci biete flecuștețe, pe care nimeni nu le-a sesizat, chinezii înșiși devoalându-le cu inocență, spre a se lăuda cu „performanțele din butoane”.
Este absurd și nedrept să se pună totul sub semnul întrebării – ați văzut titlul „Olimpiada trucată” ? – în temeiul unor mărunțișuri de doi bani. Trebuia să ne așteptăm la apariția cârcotașilor, câtă vreme americanii au fost în stare să declare până și propria aselenizare… trucaj, turnând câteva filme ce-și propun să demonstreze că omul încă n-a pășit pe lună, cosmonauții evoluând, de fapt, într-un studio secret din cutare deșert… Festivitatea de deschidere este și va rămâne unică nu numai prin spectaculosul adus, cu ingeniozitate și cutezanță, până la incredibil, ci, mai ales, prin calitatea intelectuală a sugestiei artistice.
La Olimpiadă, chinezii au înfățișat lumii un „compte rendu” al istoriei naționale, de care sunt, pe bună dreptate, mândri. Au și de ce: potrivit cronicilor antice, istoria Chinei începe cu mai bine de 3000 de ani în urmă, fiind marcată nu numai de înfăptuiri în piatră și-n lut, precum marele zid, ori cohorta oștenilor de teracotă îngropați lângă Xien, ci și-n patrimoniul de vârf al invențiilor fundamentale: busola, tiparul, praful de pușcă ș.m.a. Mă întreb ce momente vom include într-un astfel de spectacol evocator atunci când, în anul 3639, a 164-a Olimpiadă va fi găzduită la București. Că, potrivit revizorilor noștri de serviciu, Dragoș Vodă a fost legendă și-atât, Ștefan cel Mare, un fustangiu oarecare, Vladimirescu, un oltean zărghit, Eminescu, un cadavru deranjant, iar intraductibilul „dor” nu-i altceva decât o banală chestie lăutărească… Festivitatea de deschidere a Olimpiadei a dezvăluit trăsătura fundamentală a conglomeratului de etnii ce alcătuiește poporul chinez: seriozitatea. Prima oară când am fost în China, toată lumea, de la sacagiu la ministru, era îmbrăcată în salopete. Beijingul (de fapt, pronunția ce am auzit-o este alta: Pei’tin, ușor cântat) era scăldat doar în tonuri cenușiu-albăstrii; vedeai o mare de biciclete circulând câlțos printre rable de mașini rusești ruginite și, pretutindeni, distingeai o neliniște și-o tristețe surdă îndărătul eternului zâmbet oriental.
Chinezii suferiseră crunt în infernul „revoluției culturale”, pe lângă ale cărei dimensiuni de irațional și absurditate noi, românii, am trecut fără a-i acorda prea multă atenție. Revenind la Beijing după numai câțiva ani, am aflat un oraș multicolor, parcă dintr-o cu totul altă țară, descătușată, revenită în lume și-n veac. Nu discut aici chestiuni politice, Tibetul, drepturile omului, care, la urma urmei, acum pălesc în fața realităților războiului din Gruzia. Ca să hrănești și să îmbraci peste un miliard de oameni, ca să devii competitiv în toate domeniile, ca să poți susține organizarea unei Olimpiade la astfel de parametri – toate nu se pot izbuti decât prin adâncă seriozitate. În rest, deocamdată, tăcere…