China (II)

Rămân ignorate nu numai eforturile Chinei de a se instala pe primul loc în lume al puterii armate, ci și capacitatea ei reală de a atinge acest obiectiv. Zgomotoasei curse a înarmărilor din anii ’60, când fiecare izbândă era trâmbițată public, spre timorarea adversarului, i-a luat locul o luptă surdă și tenace, în care virtuțile ciberneticii au devenit mai importante decât performanțele submarinului nuclear. Dacă, în războiul II, se inventa mai întâi arma și abia după aceea contra-arma, acum lucrurile s-au inversat, căutându-se în avans modalități de prevenire a anihilării computerului, abia după aceea urmând crearea noului program. Americanii înșiși recunosc că, în USA, activează peste 2.500 de societăți-paravan finanțate de Beijing și având ca obiectiv furtul de secrete militare și industriale – cu precădere din domeniul informaticii. S-a dovedit, între altele, că un spion chinez a condus ani buni tocmai… Celula „China” a DIA (serviciul de informații al Pentagonului)! În documente oficiale se dezvăluie faptul că, din pricina spionajului chinez, industria de programe pentru computer înregistrează pierderi anuale de 1,47 miliarde dolari!
A doua preocupare constantă a Chinei a fost și rămâne dotarea cu cele mai noi modele de arme ale momentului. Chiar dacă grosul aprovizionării, 80%, provine din Rusia (rușii furând, la rândul lor, pe ruptele secretele americanilor încă de pe vremea primei bombe atomice) Europa are ce oferi. N-o face până la capăt din pricina embargoului ce interzice exportul armelor letale, condiționându-l de respectarea negurosului concept „drepturile omului”. Fără a se sfii, însă, să-i aprovizioneze consistent cu (de ex.) elicoptere de atac pe saudiți ori pakistanezi, țări în care aceleași drepturi sunt la fel de… nerespectate.
În războiul secolului XXI, arma cu glonț a devenit simplă glumiță, mai degrabă, material de utilizat la instrucția de front. Bomba nucleară, satelitul, racheta dețin prim-planul interesului. În 2015, China va avea între 300 și 500 de ogive nucleare. Acum, posedă (de la ruși) racheta KB, cu viteză de 2.400 km/oră și putere de distrugere de șase ori mai mare decât bomba de la Hiroșima. Racheta chinezească DF-31, cu viteză de 8.000 km/oră, va putea lovi orașele San Francisco, Los Angeles și Seattle de pe coasta vestică a USA, iar varianta perfecționată DF-31A ar putea atinge Parisul sau Washingtonul. E mult, e puțin? Și, mai ales, e de speriat? Rușii dețin circa 400 de ogive capabile să atingă USA, în vreme ce chinezii dețin doar 20.
Numai că previziunile Pentagonului sunt sumbre: un atac nuclear împotriva celor 20 de silozuri chineze s-ar solda cu 26 de milioane de victime (cinic vorbind, o ciupitură de țânțar pentru o țară cu peste un miliard de locuitori); cele numai 20 de rachete nucleare chineze, atacând obiective similare din USA, ar scoate din luptă 40 de milioane de americani. Sunt calcule care validează nebănuitele potențe ale „războiului asimetric”. Propaganda chineză dezavuează îngrijorările americanilor. „Cotidianul poporului” scrie c-ar fi vorba de estimări „exagerate despre strategia și capacitățile militare chineze”, menite să justifice sporirea continuă a cheltuielilor militare peste ocean. Pe undeva, poate fi și adevărat. Cifrele privind înzestrarea rămân, însă, cifre; realitatea arsenalului chinez este impresionantă și în continuă creștere, aproape geometrică. Nu-i exclusă posibilitatea ca, într-un viitor oarecare, USA să-și retragă protecția acordată Taiwanului, tot așa precum englezii&co, pe vremuri, au jertfit Cehoslovacia.
Concluzia lui Stéphan Marchand, directorul cotidianului „Le Figaro”, este tranșantă: „Lumea are nevoie de economia chineză ca de un drog tare și nu vrea să vadă fața ascunsă a puterii care se dezmorțește. Totuși, această Chină care vrea să seducă este aceeași Chină care-și dorește cu înverșunare să învingă.” Cartea „Când China va învinge” merită citită.