FOTBAL PE PÂINE

Chiar e mult până departe



Ușor, ușor, se apropie momentul adevărului, acela în care ne vom lămuri dacă echipele noastre sunt apte de a da piept cu Europa. Ceea ce am văzut până acum în campionat nu este în măsură să ne lămurească, cele trei reprezentante ale noastre având evoluții neconvingătoare, inclusiv Steaua, care în prima etapă n-a reușit să înscrie iar în a doua n-a avut adversar. Dacă e să vorbim de bine, atunci ar trebui evidențiat faptul că, în cinci meciuri oficiale (Supercupa, dubla cu Gorica și două etape de Liga I) Steaua n-a primit gol. Problema e însă că nici nu prea avea cine să i-l înscrie. Oricum, jocul ei e bunicel, dar departe de marile performanțe cu care ne tot amenință Gigi Becali. Care, dacă tot e să declare ceva, atunci zice că Steaua bate cu 2-0 la Liege. Așa să fie. Condiția primă ar fi să nu primească nici acolo gol. Numai că nu știu ce valoare reală are portarul Carlos și dacă rezistă psihic la o partidă cu miză, în condițiile în care Carlos nu va fi recuperat. Iar dacă va fi, garantează cineva că nu mai gafează ca la Middlesbrough? De înscris, cu siguranță că Steaua o va face, fiindcă jocul ei parcă s-a schimbat în bine în direcția asta, chiar dacă a ajuns în tragica situație de a-l avea drept vârf de lance pe unul dintre cei mai nehazoși atacanți din țară, Iacob. Noroc de Nicoliță, Saban și Ochiroșii care îi oferă lui Dică mai multe ocazii decât poate el rata, astfel încât, aparent împotriva voinței sale, mai și dă câte un gol. Doamne, câtă nevoie ar fi acolo de un Ionuț Mazilu. Și nu numai acolo, ci și la Rapid sau Dinamo, echipe care, ca și Steaua, au aproape tot ce le trebuie. „Aproape” înseamnă că le lipsește exact ceea ce-i mai important: omul de gol. Ce dovadă mai bună în acest sens decât aceea că, jucând cu două echipe mai degrabă fraudulos numite de Liga I (iar una, Pandurii, chiar pătrunsă aici fraudulos) n-au reușit să le dea decât câte un amărât de gol? Sigur că se poate invoca menajarea jucătorilor tocmai pentru partidele importante din această săptămână. Numai că, dincolo de asta, se observă pur și simplu incapacitatea snopului de atacanți (Zicu, Ganea, Niculescu, Dănciulescu) de a-și face treaba, adică să dea gol. Că doar de asta iau salariu, nu? Sigur că ar fi absurd să ne gândim că vreuna din ele ar putea fi eliminată de panaramele de adversari de care au parte acum. Dar nici motive de speranțe de parcurs nemaipomenit nu găsesc la vreuna dintre ele, oricât de mult îmi doresc acest lucru.



Recomandări