Chiar am speranțe

A trecut deja cam un sfert de an de la încheierea uneia dintre cele mai rușinoase prezențe ale României în toată istoria Jocurilor Olimpice, iar amărâtele alea de medalii continuă să se împuțineze, din moment ce halterofilului ăluia hoț tocmai ce i-a fost retrasă aia de bronz, desigur pentru dopaj, că doar n-o fi mai fraier ca Șarapova. Dacă ar fi să găsim și ceva bun în monumentul ăsta de rușine, pe lângă aurul câștigat de fetele alea extraordinare la scrimă, atunci trebuie salutată cu profund entuziasm plecarea din fruntea (deși cred că mai corect ar fi… dosul!) Comitetului Olimpic Român a neisprăvitului care l-a condus în ultimii câțiva ani, numitul Alin Petrache, care nici ca rugbist nu-mi aduc aminte să fi fost vreo mare sculă. Nu care cumva să bănuiți că vreo comparație cu alde Ion Țiriac, și el fost președinte al COSR (că titulatura întreagă cuprinde și S-ul, de la Sportiv, de parcă ne-am putea gândi că ăsta românescul, Comitetul Olimpic, s-ar putea ocupa de Olimpiadele de matematică ori biologie!), i-ar fi favorabilă moșului cu mustață, nici vorbă, că doar dezastrul a început de pe vremea ăstuia. Singurul președinte al COSR despre chiar n-aș putea spune că a fost o panaramă e Moraru, și el fost rugbist, dar din alt clip decât Petrache, parașutat pe funcție de un partid, asemenea lui Burleanu sau Lipă. În plus, Petrache mai are și „meritul” de a-i fi scârbit definitiv pe oameni care ar fi meritat cu vârf și îndesat să conducă olimpismul românesc, precum Octavian Bellu. Acum, aproape că nu mai sperăm să se dreagă ceva în țara asta în care totul pare deraiat, iar sportul nu face excepție. Însă spre surprinderea, chiar uluirea mea, am aflat zilele trecute că pentru fotoliul de președinte al COSR bătălia se va da între doi remarcabili foști sportivi, scrimerul Mihai Covaliu și atleta Gabriela Szabo. Ambii, campioni olimpici, mondiali și europeni. Ambii, dotați cu bun-simț și cu dorința indiscutabilă de a readuce sportul românesc pe o traiectorie normală. Personal, merg pe mâna lui Gabi, dar oricare din ei va câștiga, parcă putem vorbi din nou de speranțe.