Chiar a-nceput!?



Între momentul în care am început eu să scriu această rubrică și cel în care dumneavoastră o citiți, deja s-a urnit în România o nouă ediție de campionat de fotbal românesc. Trebuie făcute mereu aceste precizări, întrucât eventualii cititori din străinătate sau din alte galaxii ar putea crede că ceeace se joacă aici, în țara asta prost făcută, este același fotbal care se joacă și în lumea normală. Lucrurile stau însă complet diferit, iar adevărul fundamental este cel izvorât din gândirea ex-milițianului Dumitru Dragomir,care cu ani buni în urmă a gr(oh)ăit ca „fotbalul este oglinda societății”. Adânc. Și perfect valabil. În fond, cum ar putea fi tocmai fotbalul o chestie logică și normală, în locul unde nimic nu este așa? Cu ce e fotbalul mai breaz decât, să zicem, sistemul de educație? Păi dacă noi nu știm, cu trei săptămâni înaintea începerii școlii, dacă și cum se va produce acest eveniment, atunci de ce am ști cum se va juca în noua ediție de campionat, după ce nici pe precedentanu am încheiat-o!? Sau dimpotrivă: am încheiat-o simultan în 4 sau 5 feluri complet diferite, încât nici ăia care s-au salvat (adică… toți!) de la retrogradare n-au înțeles cum s-a petrecut minunea, dar nici ăia promovați nu pot ști cum de au ajuns în prima ligă. Peste toate, rămâne antologicădeclarația unui antrenor de la o echipă din prima grupă valorică, intervievat în seara în care s-a jucat ultimul meci oficial de campionat… după regulamentul Cupei României! Ei bine, întrebat la sfârșitul nebuniei pe ce loc a terminat echipa sa, omul a spus fără absolut nicio intenție de glumă: „Habar n-am!”. Ba ne-a mai și explicat că dacă ar fi să se joace restanțele anulate în aceeași zi prin… ședință, atunci ar fi posibil să mai cadă un loc, iar dacă s-ar lua în discuție pierderea unor meciuri pe motiv de infectare a jucătorilor, ar mai putea urca unul sau chiar două locuri. În sfârșit, ieri (probabil) a început o nouă ediție de campionat, prilej cu care tare sunt tentat să pariez din nou că Dinamo nu apucă căderea primei zăpezi în Liga I.



Recomandări