Chevrolet a ales Salonul Auto de la Frankfurt pentru a-și dezvălui noul vârf de gamă. Deși peste ocean are ștate vechi, în Europa sedanul Malibu va fi abia la început de carieră, un model care vine să câștige încrederea europenilor într-un segment extrem de competitiv. După ce a fost prezentat în premieră mondială în SUA și China, noul Malibu va reprezenta principalul punct de atracție cu care marca americană dorește să impresioneze vizitatorii salonului.
În Europa, acolo unde modelul Malibu nu a fost disponibil până în prezent, noua versiune va fi comercializată începând cu anul viitor și va deveni, cu siguranță, vârful de lance al mărcii.
„Noul Malibu va reprezenta cel de-al 8-lea model inedit lansat de Chevrolet în mai puțin de 12 luni. Chevrolet Malibu este noua ofertă de top a mărcii, aducând o valoare dovedită în segmentul de autovehicule de dimensiuni medii din Europa”, a declarat Wayne Brannon, președinte și director executiv al Chevrolet Europe.
Datorită formei și designului noi ale modelului Malibu, inginerii au reușit să reducă rezistența la înaintare cu 60% comparativ cu modelul anterior. Cu un coeficient aerodinamic apropiat de cel al modelului Volt (0,28), noul Malibu va fi unul dintre cele mai eficiente autovehicule din punct de vedere aerodinamic din toată gama Chevrolet.
Noul Malibu prezintă un design interior inedit, cu postul său de conducere dublu, care creează un mediu ambiant primitor, spațios și confortabil. Clienții pot alege între două variante de motorizare pe benzină sau diesel cu 4 cilindri, o cilindree de 2,0 litri și 2,4 litri și o putere de 164 CP, respectiv 169 CP. În Europa, noul Malibu va fi disponibil atât cu o transmisie manuală, cât și cu o versiune automată.
Modelul Chevrolet Malibu a fost conceput pentru a concura de la egal la egal cu alte modele sedan mai scumpe în materie de manevrabilitate. Profitând de avantajele oferite de îmbunătățirea continuă a modelelor premiate din segmentul de autovehicule de dimensiuni medii, inginerii GM au testat, și calibrat modelul Malibu pe drumuri rurale, autostrăzi, precum și în cadrul centrelor de testare ale companiei din întreaga lume. Structura robustă a caroseriei permite o reglare precisă și un control dinamic al autovehiculului, ambele aspecte reprezentând factorii cheie în ceea ce privește manevrabilitatea remarcabilă a noului Malibu.
Sedanul mai este dotat cu un mecanism de direcție premium, care oferă o reacție precisă și uniformă, precum și o senzație de stabilitate, o suspensie față McPherson,o suspensie spate independentă multi-braț și un suport al motorului izolat care reduce nivelul de zgomot în habitaclu.
Printre sistemele de control al șasiului se numără sistemul de anti-blocare la frânare (ABS) cu patru canale, un sistem de control integral al tracțiunii, sistemul de control electronic al stabilității (ESC) în viraje, sistemul de distribuție electronică a forței de frânare (EBD), sistemul de asistare la frânare (BA), sistemul de control al frânării în viraje, sistemul hidraulic de asistare la frânare și sistemul de control al cuplului.
Autovehiculul va fi prevăzut cu un număr total de 8 airbaguri: airbaguri pentru șofer și pasagerul din față, cu declanșare în două trepte, airbaguri pentru zona pelviană/toracică pentru șofer și pasagerul din față în cazul unor coliziuni laterale, precum și airbaguri tip cortină cu protecție anti-răsturnare, toate acestea fiind incluse în dotarea standard pe toate piețele la nivel mondial. Sistemul de asistare la parcarea cu spatele și camera video pentru marșarier sunt disponibile pentru nivelurile de echipare medii și superioare.