Chevrolet Trax este un SUV de 5 stele



Chevrolet Trax este un SUV de 5 stele
Chevrolet Trax este un SUV de 5 stele

Chevrolet a ieșit cu fruntea sus de la ultimele teste de siguranță efectuate de EuroNCAP. Noul SUV de mici dimensiuni Trax a primit punctajul maxim de cinci stele din partea organizației independente, care a făcut astăzi publice cele mai recente rezultate ale testelor. Trax este al șaptelea model Chevrolet care primește punctajul maxim din partea Euro NCAP, alăturându-se autovehiculelor Aveo, Volt, Cruze, Orlando, Malibu și Captiva.
În ciuda evaluării modelului Trax conform noilor protocoale mai riguroase ale Euro NCAP din 2013, acesta s-a dovedit a fi unul dintre cele mai sigure autovehicule din segmentul său.
„Designul exterior impunător și robust al modelului Trax reflectă nivelul înalt de siguranță pe care îl oferă. Siguranța este, printre altele, unul din principalele criterii în funcție de care clienții aleg un autovehicul sau altul în cadrul segmentului SUV”, a declarat Susan Docherty, Președinte și Director General al Chevrolet Europe.
Trax a obținut un rezultat excelent de 94% din punctajul maxim posibil la categoria protecția adulților din cadrul testelor de siguranță Euro NCAP. Modelul Trax a primit, printre altele, punctajul maxim la testul de impact lateral, asigurând o protecție optimă, pentru toate zonele corpului. Un rezultat bun a fost obținut și la testul de impact frontal, autovehiculul Trax oferind un nivel ridicat de protecție împotriva leziunilor cervicale datorită scaunelor și tetierelor reglabile, în eventualitatea unei coliziuni din spate.
La categoria protecția copiilor, Chevrolet Trax a obținut un punctaj favorabil la testul de impact lateral și instalarea sistemelor de reținere a copiilor.
În ceea ce privește categoria protecția pietonilor, Euro NCAP a decis că bara de protecție a modelului Trax asigură un nivel ridicat de protecție generală a pietonilor, acordându-i punctajul maxim în acest sens.
La categoria sisteme de asistență pentru siguranță, echipamentele de siguranță din dotarea standard a modelului Trax – cum ar fi sistemul de control electronic al stabilității și asistentul pentru limitarea vitezei – a îndeplinit cerințele de testare ale Euro NCAP.
Chevrolet a dus conducerea în condiții de siguranță la un nivel superior prin introducerea sistemului Siri Eyes Free.