Chevrolet restilizează Captiva



Chevrolet Captiva Facelift
Chevrolet Captiva Facelift

Chevrolet vine cu o serie de noi creații cu care atacă piața europeană. Una dintre acestea este și ultima evoluție a modelului de succes Captiva. Cu numeroase elemente actualizate, perfecționat estetic și tehnic, singurul SUV al mărcii americane este pregătit să obțină rezultate la fel de bune așa cum a făcut în primii trei ani ai existenței sale.
Modelul va fi livrat cu patru motorizări, două versiuni – cu 5 și 7 locuri, și sistem de tracțiune integrală.
Șasiul a fost adaptat pentru a spori dinamismul autovehiculului, pentru a îmbunătăți performanțele la virare, caracteristicile antiruliu și cele ale suspensiei. Captiva Facelift oferă un nivel optim de siguranță prin intermediul sistemelor standard de control electronic al stabilității (ESC), control al tracțiunii (TCS) și de asistare la frânare (BAS), precum și al airbagurilor frontale, laterale și de tip cortină.
Schimbări majore pot fi remarcate și sub noua capotă a mașinii, cu nu mai puțin de patru motoare noi puternice, echipate standard cu o nouă gamă de transmisii manuale sau automate cu șase trepte de viteză pentru mai multă putere și o călătorie lină.
Noua gamă de motoare, care include două unități pe benzină și două variante turbodiesel, integrează numeroase tehnologii avansate pentru obținerea unui echilibru optim între performanță și consum redus de carburant.
Prin introducerea noului motor pe benzină V6, cu o cilindree de 3 litri și o putere de 258 CP, prevăzut cu sistem de injecție directă și sincronizare variabilă a supapelor, noul Captiva va fi unul dintre cele mai puternice SUV-uri compacte de pe piață, iar noile unități diesel de 2,2 litri, prevăzute cu turbocompresor și sistem de injecție common rail vor dezvolta o putere de 163 sau 184 CP.
Unitatea pe benzină de 2,4 litri, cu doi arbori cu came în chiulasă și sincronizare variabilă a supapelor completează noua gamă de motoare, dezvoltând o putere nominală de 171 CP.
Atât motoarele turbodiesel de 2,2 litri, cât și varianta pe benzină de 2,4 litri pot fi comandate cu tracțiune pe puntea față și tracțiune integrală.
Pasagerii se vor bucura de un spațiu generos, cu spații de depozitare printre cele mai apreciate din clasa sa și cu două configurații ale scaunelor: 5 sau 7 scaune. Noul interior optimizat este prevăzut cu o serie de noi finisaje și materiale, inclusiv noile tapițerii ale scaunelor și elementele decorative interioare, cu un aspect de lux și o textură plăcută la atingere.
Captiva Facelift este echipat cu sistemul de asistare la pornirea în rampă, care previne alunecarea în spate a autovehiculului la pornirea în rampă și o frână de parcare electrică, care asigură un spațiu suplimentar pentru depozitarea mai multor articole în consola centrală, inclusiv două suporturi pentru pahare de 1 litru.
Modelul Captiva poate fi comandat cu un sistem de navigație cu ecran tactil și cameră video pentru mers înapoi în vederea asistării la parcare.


Chevrolet Captiva Facelift
Chevrolet Captiva Facelift
Chevrolet Captiva Facelift
Chevrolet Captiva Facelift
Chevrolet Captiva Facelift
Chevrolet Captiva Facelift