Chevrolet Orlando se lansează în toamna lui 2010



Chevrolet Orlando Concept
Chevrolet Orlando Concept

Chevrolet s-a remarcat la ultima ediție a Salonului Auto de la Paris nu doar cu noul Cruze, ci și cu un concept care a prevestit debutul unui monovolum cu aspect de SUV. Denumit Orlando, acesta urmează să completeze începând de anul viitor portofoliul Chevrolet, care în ultimii ani a devenit unul din cei mai importanți jucători pe piața europeană.
Bazat pe platforma noului sedan de clasă compactă Cruze, prototipul explorează combinarea atributelor de versatilitate întâlnite la trei modele diferite: SUV, monovolum și break. Modelul de serie va fi disponibil în majoritatea țărilor europene începând din 2010, lansarea oficială fiind prevăzută pentru luna septembrie la Frankfurt.
Orlando dispune de dimensiuni generoase și interior care poate găzdui șapte persoane și va păstra în linii mari elementele stilistice ale prototipului omonim. Habitaclul proiectat ingenios oferă maximum de confort dar și un volum excelent de depozitare a bagajelor, unul din cele mai bune din segment. Cabina este modelată pentru a satisface cerințele unei mașini autentice de familie, dar în același timp îndeplinește rigorile în materie de ergonomie și funcționalitate.
Primul monovolum din curtea americanilor de la Chevrolet este echipat cu sisteme audio, de comunicație și navigație, atmosfera fiind încălzită la propriu și de razele de soare ce inundă interiorul printr-un pavilion panoramic.
Silueta robustă a mașinii cu linii structurale puternice conferă mașinii un aer distinctiv. Proporțiile depășesc limita obișnuită a monovolumelor compacte, Orlando putând fi confundat foarte ușor cu un model SUV, mai ales dacă îl privești din față. Dimensiunea ampatamentului, 2.760 mm, ce depășește cu 75 mm pe cel al noului sedan Cruze, a permis gestionarea corectă a spațiului pentru picioare pentru pasagerii aflați pe rândurile doi și trei.
La fel ca și conceptul, modelul de serie Orlando va utiliza un motor turbodiesel de ultimă generație, puternic și eficient, unitatea de 2.0 litri ce dezvoltă 150 de cai putere și un cuplu maxim de 320 Nm trimiși punții anterioare.
Gama va fi completată și de o motorizare pe benzină de 1,6 litri, disponibilă și pe noul Cruze.


Chevrolet Orlando Concept
Chevrolet Orlando Concept
Chevrolet Orlando Concept
Chevrolet Orlando Concept
Chevrolet Orlando Concept
Chevrolet Orlando Concept