Chevrolet la Salonul Auto Moto 2013



Chevrolet este prezent la ediția din acest an a Salonului Auto Moto (SAM) desfășurat zilele acestea la București. Aici marca americană este prezentă cu un stand expozițional ce include mai multe modele actuale. Printre acestea se numără și două premiere: Spark Facelift și Camaro Cabrio.
Alături de acestea sunt prezente și modele deja cunoscute, precum Aveo sedan și hatchback, Cruze Facelift (Sedan și Station Wagon), Malibu sau MPV-ul de familie cu șapte locuri, Chevrolet Orlando.
O altă premieră interesantă este sistemul Mylink.
Pentru început, această tehnologie de infotainment de ultimă generație va fi disponibilă în echipările superioare ale modelelor Cruze, Aveo și Trax – micul SUV de la Chevrolet ce urmează a fi lansat în a doua parte a acestui an.
MyLink afișează conținutul unui smartphone pe un ecran tactil color, cu rezoluție înaltă și o diagonală de 7 inch. Conectivitatea este asigurată prin intermediul portului USB sau prin Bluetooth pentru dispozitive de stocare precum playerele Mp3, iPod, iPad etc. Există, de asemenea, o priză de conectare pentru anumite dispozitive de redare a fișierelor audio și smartphone-uri care nu utilizează conexiunile prin USB sau Bluetooth.
Cu Chevrolet MyLink, smartphone-ul funcționează de fapt la fel ca un hard disk integrat într-un sistem infotainment. Deținătorii de dispozitive compatibile își pot aduce propriile fișiere media la bordul autovehiculului via USB sau prin conectarea smartphone-ului prin intermediul conexiunii Bluetooth.
Apelurile telefonice pot fi inițiate fără să fie nevoie să formați numărul: Șoferul poate selecta un nume din agenda telefonică stocată, apăsa pe funcția de apel și apelul este proiectat prin difuzoarele autovehiculului. Cât timp autovehiculul staționează, ocupanții acestuia pot, de asemenea, să vizioneze fișiere video sau imagini stocate în smartphone. Sistemul are la bază tehnologie de ultimă generație. În curând sistemul Mylink va fi disponibil și cu o serie de aplicații utile precum BringGo, Siri, TuneIn sau Stitcher.
Cei care dețin un smartphone compatibil pot testa sistemul Mylink pe modelul Chevrolet Cruze Station Wagon expus la Salonul Auto Moto.
Modelele Chevrolet vor putea fi admirate până pe 7 aprilie.