Chevrolet Cruze Station Wagon, dedicat familiștilor europeni



Chevrolet Cruze Station Wagon, dedicat familiștilor europeni
Chevrolet Cruze Station Wagon, dedicat familiștilor europeni

Chevrolet a dorit să ajungă mai ușor la inima clienților din Europa. Marca americană s-a gândit să dezvolte în premieră un automobil de familie, unul autentic, pe gustul și măsura cerințelor publicului din țările Bătrânului Continent. Cu noul Cruze Station Wagon, producătorul a demonstrat că se pot obține niveluri înalte de confort și satisfacție în timpul conducerii, la un preț corect.
A treia versiune a familiei Cruze oferă un spațiu de încărcare de până la 1.478 l, într-un autovehicul compact.
Întrucât zgomotul tinde să obosească majoritatea persoanelor pe distanțe mari, inginerii și-au propus să elimine transferul sunetului și al vibrațiilor produse de motor și șasiu în habitaclu.
Atât spațiul din interior, cât și manevrarea uniformă, rafinamentul la rulare și fonoizolația sunt criterii la fel de importante când stabilim dacă un autovehicul este sau nu alegerea potrivită pentru trasee pe distanțe mai mari. Alți factori care au efect asupra calității experienței de conducere țin de tehnologia care facilitează sarcinile precum navigația și parcarea autovehiculului într-un loc îngust.
Inginerii au montat deflectoare din nailon în anumite locuri și au izolat porțiuni mici din caroserie cu benzi de amortizare aplicate prin topire. Capitonajul plafonului fonoizolant format din trei straturi contribuie la silențiozitatea modelului Cruze. Acest lucru este valabil în special pentru modelele echipate cu motoare diesel de 2,0 și 1,7 l, al căror profil acustic se deosebește considerabil de motoarele mai vechi cu aprindere prin compresie.
Pe lângă tempomat și sistemul acustic de asistență la parcare, versiunile de nivel mediu și superior ale modelului Cruze station wagon asigură o conectivitate optimizată. Tehnologia Chevrolet MyLink se bazează pe un ecran color tactil de 7 inch conectat la o cameră video pentru marșarier, în sine o dotare incredibilă pentru această gamă de prețuri.
MyLink afișează pe ecranul tactil datele din smartphone-uri compatibile, atât cu sistem de operare IOS, cât și Android. Din martie, autovehiculele Chevrolet cu tehnologia Chevrolet MyLink sunt disponibile cu sistemul inteligent Siri Eyes Free, care rezolvă lucrurile la cerere.
Pentru autovehiculele Chevrolet echipate cu tehnologia MyLink este disponibilă, de asemenea, o aplicație specială de navigație denumită BringGo. Aceasta afișează ruta calculată de smartphone pe ecranul tactil al sistemului.
Aplicația BringGo asigură ghidarea pentru încadrarea pe bandă, care va ajuta șoferii prin afișarea benzii (benzilor) corecte pe care trebuie să circule, în timp ce informațiile actualizate din trafic furnizează date în timp real.