Chevrolet Cruze se menține în grafic



Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009

Chevrolet abia mai respiră după ce criza a afectat serios întreaga industrie auto. Cea mai profitabilă dar și cunoscută subsidiară americană a gigantului General Motors își revizuiește planurile de viitor, miza cea mare fiind piața europeană unde a înregistrat în ultimii ani creșteri importante ale cotei de piață și implicit a vânzărilor.
Chevrolet urmărește să își ducă la bun sfârșit promisiunile făcute înainte ca probleme financiare să fi lovit în plin, astfel că mare parte din noutățile pregătite pentru Bătrânul Continent să ajungă la data fixată. Sedanul Cruze, un model complet nou, reprezintă alternativa propusă de Chevrolet în segmentul C, al doilea ca vânzări din Europa unde în prima jumătate a anului curent s-au comercializat peste 8,5 milioane de vehicule. Speranțele americanilor se aleagă de acest model care poate propulsa din nou marca Chevrolet alături de granzii Europei.
Criza financiară a dat peste cap programul lansărilor în toată gama Chevrolet, intrarea pe piață unor noi modele fiind amânat cu o jumătate de an sau un an, însă oficialii companiei spun că debutul european nu va fi afectat în nici un fel de probleme financiare ale grupului auto american.
„Au fost destul de multe schimbări în programul lansărilor, dar în ceea ce privește debutul în Europa al noului Cruze nu există nici o modificare”, declară Wayne Brannon director executiv al Chevrolet Europe.
Oficialul a mai explicat că se așteaptă ca sedanul din clasa compactă să ajungă la un volum de vânzări cuprins între 20.000 și 25.000 de unități. „Aceasta este prima generație de modele Chevrolet cu un aspect mai premium decât precedentele. Este o declarație asupra ceea Chevrolet știe să facă cel mai bine, iar sedanul nostru este o dovadă certă a faptului că mașinile noastre arată tot bine” a mai spus Brannon.
Dezvoltat pe platforma Delta II a grupului General Motors, vehiculul aliniază trei motorizări cu un raport consum-prestații decent, atât în gama benzinelor cât și pentru unicul diesel, cuplat standard la o cutie manuală cu cinci trepte și opțional la una automată cu șase rapoarte, agregatul de 2.0 litri ce produce 150 de cai putere și un cuplu maxim de 320 Nm.
De partea cealaltă, Chevrolet propune agregatele de 1.6 litri de 112 cai putere și 1.8 litri de 140 cai putere, unități care vor face carieră, producătorul american intenționând să le păstreze locul cald, până la următoarea generație. Agregatele pot fi conectate la cutii manuale cu cinci și șase trepte sau noua transmisie automată cu șase rapoarte. Noul Cruze, model ce măsoară 4,6 metri lungime, va ajunge la dealeri în perioada aprilie – mai 2009.
Sedanul cu linii de coupe va înlocui pe majoritatea piețelor modelul Lacetti.


Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009
Chevrolet Cruze 2009