Chevrolet avea nevoie de un model de legendă așa cum poveștile frumoase au nevoie de eroi. În favoarea cui putea să opteze Chevy – nume de alint dat de americani, când istoria sa este presărată cu o salbă de automobile celebre?
Camaro, el este alesul. Modelul născut în septembrie 1966 și produs până în 2002 va reveni după opt ani de absență.
Când a fost lansat, presa a întrebat ce de unde provine numele Camaro? Chevrolet a răspuns sec: „un animal mic și rău care mănâncă Mustangi”, o aluzie directă făcută la adresa principalului concurent Ford Mustang.
Fără îndoială că și noua generație Camaro va viza același meniu însă de această dată vorbim despre un model făcut nu numai să devoreze asfalt dar și să fie „devorat” din priviri.
Sportivul coupe a fost dezvăluit ieri în cadrul unei ceremonii desfășurate peste ocean și care a putut fi vizionată în direct pe adresa http://gmtv.feedroom.com/?fr_story.
Noul Chevrolet Camaro va fi lansat ca model 2010 și va fi disponibil în trei versiuni: LS, LT și SS. Pentru ultimele două producătorul american pune la dispoziția clienților kit sportiv pentru exterior, intitulat RS, care include jante de 20 inch, blocuri optice speciale și un spoiler spate cu un design original.
Legendarul Camaro în noua sa ținută va beneficia de tehnologii de ultimă oră și componente mecanice, ca de exemplu: suspensie independentă, sistem de control al demarajului și stabilității.
Interiorul păstrează linia clasică a versiunilor fabricate în anii ’70, însă abundă în materiale de calitate. Cireașa de pe tort este sistemul audio furnizat, Boston Acoustics, radio XM Satellite și nelipsita tehnologie Bluetooth.
Pentru motorizare, versiunea de bază Camaro va fi pusă în mișcare de un propulsor V6 de 3.6 litri cu 300 CP și cuplu maxim de 370 Nm. În gama benzinelor mai figurează o unitate V8 de 6.2 litri de 400 de cai și un cuplu torsional maxim de 535 Nm iar vârful gamei este tot un agregat V8 de 6,2 litri dar care generează 422 CP si cuplu de 553 Nm.
Puternicul muscle-car american este echipat cu frâne Brembo și etriere cu pistonașe.
Camaro va fi construit la uzina GM din Oshawa, Ontario (Canada). Modelul este prevăzut să debuteze pe piața europeană în primul trimestru din 2010.