Salonul Auto Paris 2010

Chevrolet Aveo a ajuns la a doua generație



Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo

Chevrolet a transformat spațiul său expozițional într-o adevărată scenă a premierelor la foc continuu. Nu mai puțin de cinci modele noi și-au făcut apariția aici, a doua generație Aveo fiind punctul central al tuturor lansărilor de la salon. Radical schimbat, orientat spre linii sportive, echipare în premieră cu motor diesel și cutie cu 6 trepte, iată câteva repere ale noului model de clasă B, care fără îndoială va atrage clienții mai tineri datorită aspectului sport hot-hatch.
Modelul a beneficiat de un amplu program de dezvoltare, care a avut drept rezultat un autovehicul de mici dimensiuni pe gustul tuturor șoferilor europeni, atât în privința design-ului, cât și a dinamicii. Specificațiile finale ale noului Aveo vor fi atent adaptate la fiecare piață europeană.
”Este o perioadă foarte incitantă la Chevrolet; pe lângă noile modele din clasa compactă și MPV, în Aveo avem un autovehicul pregătit să concureze împotriva celor mai buni din segmentul autovehiculelor de mici dimensiuni, care este și cel mai mare segment de pe piața europeană”, explică Wayne Brannon, președintele și directorul general al Chevrolet Europe.
Pentru noul Chevrolet Aveo va fi disponibilă o gamă de motorizări care include motoare pe benzină cu patru cilindri și motoare diesel, acestea încorporând cele mai recente tehnologii precum sincronizarea variabilă a supapelor, dublu sistem de distribuție variabilă continuă a camelor și sistemul de injecție de carburant common rail pentru unitățile diesel.
Gama motoarelor pe benzină este alcătuită din două versiuni de 1,2 litri (de 70 CP și de 86 CP), o unitate de 1,4 litri (100 CP) și una de 1,6 litri (115 CP). Pentru prima dată, Aveo va fi disponibil cu două versiuni ale unui motor diesel de 1,3 litri (de 75 CP și 95 CP ) care beneficiază și de tehnologia Start/Stop.
Prima transmisie automată cu 6 trepte de viteză marca Chevrolet disponibilă pentru un autovehicul de mici dimensiuni va fi oferită pe majoritatea piețelor ca dotare opțională pentru Aveo 1.4 și 1.6. Transmisiile manuale au 5 sau 6 trepte de viteză, în funcție de motorul ales.
Noul Aveo este mai lung și mai lat decât modelul actual, ceea ce îi asigură un interior spațios și un volum de încărcare care se numără printre cele mai competitive din clasa sa. Poate că designul interior include mai multe surprize decât exteriorul, în special panoul de instrumente inspirat de motociclete care include un tahometru analog combinat cu un vitezometru digital și lămpi de avertizare.
Consola centrală beneficiază de iluminarea de fundal de culoare albastră caracteristică modelelor din clasele superioare, iar bordul cuprinzător învăluie toată partea frontală a habitaclului. Acesta este disponibil în culori asortate și se continuă de la planșa de bord până în portiera șoferului și a pasagerului din față. Clienții Aveo vor aprecia calitatea materialelor utilizate în interior, numeroasele spații de depozitare din consola centrală, precum și modernul sistem audio cu port USB, mufă aux-in și Bluetooth.
Reflectând personalitatea sportivă a unui model Chevrolet de mici dimensiuni, Aveo a fost conceput să ofere o manevrabilitate antrenantă, o caracteristică datorată parțial structurii integrale a caroseriei rezistente (BFI), în cadrul căreia a fost obținută o rigiditate torsională înaltă, acest model numărându-se printre cele mai rigide din segmentul autovehiculelor de mici dimensiuni.
Șasiul noului Aveo a fost adaptat cu finețe pentru a satisface gusturile europenilor printr-un raport între suspensie și manevrabilitate care combină confortul cu viteza de reacție. Sistemul de servo-direcție electronică (EPS), controlul electronic al stabilității (ESC) și frânele ABS vor fi dotări standard.


Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo