Chevrolet anunță vânzări record de 2,35 de milioane de autovehicule



Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo

Chevrolet, marca de volum a grupului GM, continuă să aibă o evoluție pozitivă la nivelul vânzărilor. În primele șase luni din 2011, s-au comercializat 2,35 de milioane de unități în toată lumea, cea mai bună performanță înregistrată de brandul american. Creșterea globală înregistrată de Chevrolet poate fi atribuită în mare parte valului de noi modele, precum modelul compact Chevrolet Cruze, modelul de mici dimensiuni Spark, noul autovehicul de dimensiuni mici Aveo/Sonic și Orlando MPV.
Chevrolet a vândut cu 286.499 mai multe autovehicule în prima jumătate a lui 2011decât în aceeași perioadă din 2010, reprezentând o creștere de 14%.
În plus, Chevrolet a stabilit recorduri de vânzări pentru primul semestru în multe țări, inclusiv în piețe cheie: Argentina, Brazilia, Chile, China, Columbia, Danemarca, Ecuador, Franța, Africa de Sud și Turcia.
În prima jumătate a anului 2011, Chevrolet a vândut peste 330.000 de autovehicule Cruze la nivel internațional, reprezentând o creștere de 132% față de aceeași perioadă a anului trecut. O mare parte din această creștere s-a datorat vânzărilor din China și Statele Unite, acolo unde în luna iunie Cruze a fost cel mai bine vândut autoturism din țară.
De la lansarea pe piață la începutul anului 2009, Cruze a vândut peste 800.000 de unități în întreaga lume și se preconizează că va depăși cifra de 1 milion până la sfârșitul anului 2012.
La nivel global, peste 220.000 de autovehicule de mici dimensiuni Chevrolet Spark au fost vândute de la lansarea modelului (decembrie 2009) – peste 100.000 de autovehicule Spark vândute în prima jumătate a anului 2011, înregistrând o creștere de 110% față de anul trecut.
Performanțe bune a avut și Aveo, vândut în peste 150.000 de exemplare în prima jumătate a anului 2011.


Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo
Chevrolet Aveo