Premierul Boc, pe care l-am zărit într-o imagine de televizor cărându-și singur bagajul pe rotile spre scările avionului (a plecat la o reuniune europeană pe chestiunea țărilor din Est) mi-a deschis luminos dimineața zilei de ieri. M-am și ne-am obișnuit cu demnitari care, însoțiți de o armată de slugi, nu se mai încheie singuri nici la pantaloni. Iată-mă lăudându-l în premieră pe …. premier. Să se mai plângă, mimând nemulțumirile șefului lui, că presa nu vede decât oblic și „găozar” lucrurile. Și pentru că am deschis însemnările mele de azi cu un gest lăudabil al premierului, să dau și un citat din același personaj politic : „Vechiul guvern a făcut chermeză cu banii publici”. Haiti! Că bine zice! Numai că nu doar vechiul guvern, ci toate vechile guverne au făcut lungi, dese și costisitoare chermeze pe banii publici. Acum nu se mai fac, s-ar putea înțelege din vehemența tonului primului-ministru. Guvernul actual, sub nemijlocita cârmuire a domnului Băsescu, a dat-o pe post. Postesc miniștrii, postesc secretarii de stat, postesc directorii și directorașii, postesc până și cei doi din vârf, adică președintele și premierul.
Îngrijorat că dulciurile îngrașă, domnul Boc, înfățișat într-o vizită de lucru la un stand de dulciuri, a remarcat că un amărât de pișcot cu ciocolată conține bomba a 400 de calorii. „Cât consum eu dacă alerg o jumătate de oră la fitness, pe bandă”, a tresărit înaltul demnitar. În consecință, din motive de austeritate calorică, premierul nu mai mănâncă respectivul pișcot. Poate de aceea își cară singur valijoara pe rotile, pentru a mai arde câteva calorii.
Președintele Băsescu, alarmat și el de criză și obligat să ofere un exemplu, face public apologia meniului rezumat la brânză cu roșii. Ambele autohtone. Sunt gustoase și mai ieftine. Numai că președintele n-a fost informat nici de premier, nici de consilieri (boală moștenită pesemne de la Guvernul Tăriceanu) că și țuica, oricât de autohtonă ar fi ea, conține o droaie de calorii. Pentru a slăbi e musai să te lași de băutură, caznă desigur complicată pentru mulți dintre noi.
Închei aceste considerații despre „chermeza pe bani publici” cu observația că, în timp ce președintele și premierul se legumesc la pișcot și brânză, două ministrese chefuiesc de zor sub pretexte patriotice, făcând paranghelie după paranghelie. Ele au inventat un fel de curent risipitor pe care l-aș numi moda ridzi-udristă. E varianta actuală a chermezei pe bani publici. Cele două doamne n-au luat contact cu criza, nici locală și nici mondială, dau cu banii în populație și mai ales în firmele prietene însărcinate cu organizarea acestor chermeze.
Chermeza pe bani publici se ia de la guvern la guvern, indiferent de prăpastia prognozelor crizei. Românul (sau românca) ajuns călare pe pușculița cu bani publici, învestit cu un drept de iscălitură în bancă sau trezorerie, se pune pe fărâmat lovele. Remarca lui Boc e bună, dar trebuie văzută bârna din ochiul guvernului post-decembrist cu cea mai vârtoasă susținere parlamentară. Adică al său. Dacă râia cheltuirii anapoda a banului public se lățește, cu certitudine cei 20 de miliarde de euro împrumutați, la care am înțeles că pe șest au mai fost împrumutate 6 miliarde, se duc pe apa Sâmbetei, iar pandemia risipei naționale ne va omorî pe toți.
Subiectul pe care aveam de gând să-l abordez, dar m-am luat cu vorba, este însă altul. Citez din ministrul Berceanu, fruntaș PD-L și unul din colțoșii partidului : „Dacă nu candidează Băsescu, cine știe cine mai candidează și îi bate și mai rău”. Șeful transporturilor pe uscat, pe mare și prin aer spusese mai înainte că Geoană și Antonescu sunt ambii „candidați de locul doi”. Deci ei vor fi bătuți „și mai rău” dacă nu candidează actualul șef al guvernului, al PD-L, al serviciilor și chiar și al Elenei Udrea, domnul Traian Băsescu. Am tresărit. Un fruntaș pedelist admite că bătaia pe care ar da-o actualul președinte contracandidaților ar fi mai mică decât dacă ar veni altul, mai bățos, mai vânos, mai tare în pumn?
De mai multă vreme primesc informații că e un fel de răzmeriță în PD-L care nu mai înghite în totalitate jugul băsescian. De partea cealaltă, Băsescu – informația e tot pe surse – și-ar pregăti întoarcerea efectivă în partid și primul lucru pe care l-ar face ar fi mazilirea, pe formula mazilirii lui Petre Roman, a partenerilor de frunte de ieri. Între ei ar fi Blaga (dușman declarat al ministresei turismului), Videanu, și de pe listă nu lipsește nici Berceanu. Înseamnă că președintele pregătește soluția de avarie pentru varianta în care popularitatea sa ar ajunge, hai să-l cităm, „la zero”. Nu mai candidează la președinție și vrea să fie cu acte ceea ce este acum prin uzurpare de funcție : prim-ministru. Să fie și acesta unul dintre motivele pentru care se împrumută de atâta bănet? Pentru a avea ce cheltui și împărți mâine? Boala chermezelor pe banii amărâților e aproape ancestrală și nu va pieri pesemne niciodată.