Cherchez la femme (14)

Minciuni(salvatoare). ”Numai femeile măritate și medicii știu cât de necesară și binefăcătoare este minciuna pentru bărbați.” (Anatole France)
Plutire.”E mai bine să ai o femeie slabă decât una grasă, fiindcă, în caz de înec, cea grasă plutește deasupra apei.” (Talmudul)
Lux. ”Luxul femeilor a ajuns azi atât de exorbitant, încât trebuie să fii excepțional de bogat sau nebunește de îndrăgostit ca să ai o femeie pentru tine singur. Azi nu mai e chip – cred – decât să iubești femeile altora.” (Balzac)
Poezie.”Cititoarele unui poet sunt, toate, amantele lui tăinuite.” (Jean Paul)
Reformă.Odată cu Reforma, prima mare rebeliune a păturii sărace împotriva concepției nobililor, nevoile și practicile „poporului” dobândesc o pondere notabilă. Până dincolo de mijlocul mileniului doi, coexistă două lumi diferite în privința abordării iubirii și căsătoriei. La cei bogați, fetele continuă să se mărite devreme, precum Julieta, ce nu are încă 15 ani când se căsătorește cu Romeo. Aristocrația europeană își va păstra încă mult timp acest monopol al consumului de trupuri fragede (în avantajul bărbaților, desigur). În sec. XVI, Montaigne sfătuia bărbații să nu se căsătorească înainte de 30 de ani. Căsătoria este o afacere ce exclude dragostea: tânăra fată este un animal de gospodărie ce așteaptă să fie vândut – conform „tabelului de căsătorie” ce îi hărăzește, în funcție de mărimea dotei sale, un comerciant, un funcționar sau un marchiz – pe piața conjugală. În lumea oamenilor simpli, dimpotrivă, căsătoria se încheie la vârstă matură, când cele două părți își câștigă o anumită independență economică. Aici, soții sunt mai copți, se căsătoresc într-un spirit de echilibru și egalitate, astfel că afectivitatea joacă aici un rol cu mult mai important decât în cazul celor bogați. „Săracii – scrie un istoric – se gândeau mai mult la dragoste și la atracția fizică… Aceasta este una din marile schimbări ale vremii: țăranii inaugurează căsătoria egalitară, bazată pe dragoste. Bogații îi vor urma mult mai încet pe acest drum al sensibilității conjugale”. Reacția „oficială” nu întârzie. Biserica Catolică „simte” că ar putea pierde controlul și – la Conciliul din Trento (1563) – promovează în premieră un drept matrimonial obligatoriu ce întărește vizibil poziția femeii. Dacă pentru protestanții veacului al XVI-lea căsnicia începe să fie o chestiune lumească, pentru catolici mariajul este promovat de la „o porcărie tolerată cu dinții scrâșnind” la „o instituție sfințită de Dumnezeu”. Căsnicia devine sfântă, dar femeia continuă să rămână… asistenta diavolului. (C.S.)
Vrăjitoare.Nici Luther, spirit rebel și realist, cel ce decretase ferm, chiar și pentru preoți, conviețuirea între bărbat și femeie ca fiind cea mai firească și benefică practică, nu rămâne imun la noua demență colectivă și va afirma că „vrăjitoarele trebuie extirpate, căci ele comit furturi, adultere, jafuri și crime”. Noua diabolizare a „ființei murdare”, femeia, era declanșată, iar isteria colectivă va atinge cote pe care azi nu le-am putea înțelege. Încă din 1484, înaintea înmuguririi Reformei lutherane, startul nebuniei va fi dat de bula papei Inocențiu al VIII-lea care afirma că, în Germania, „numeroase persoane se dezic de credința catolică, preacurvesc cu Satana și strică cu formulele lor vrăjitorești fructele din pântecele femeilor, dobitoacelor, fructele pământului și oamenii”. Probabil că celebra bulă a fost proba încercării Romei de a-i „droga cu frică” pe bogații și necredincioșii germani. Până a-și atinge apogeul, vânătoarea de vrăjitoare va mai avea nevoie de peste un secol. Mai exact, până la apariția „Ciocanului vrăjitoarelor”, ce va deveni – prin tiraj și circulație – primul best-seller din istoria Evului Mediu după traducerea Bibliei lui Luther. Lucrarea citată ne relevă, azi, complexele sexuale ale unor autori desfigurați mintal de celibat, fățărnicia dogmei, dar, și inferioritatea bărbaților epocii în fața capacității intuitive superioare a femeii și frica în fața sexualității feminine, una cu mult mai complexă și profundă decât cea masculină. Unii autori estimează la peste două sute de mii numărul vrăjitoarelor arse în Germania și la peste un milion în restul Europei. Femeile – supuse torturilor grele și determinate să mărturisească în schimbul acordării sfintelor sacramente indispensabile mântuirii – sunt pedepsite atât în țările catolice, cât și în cele evanghelice, atât în Europa, cât și în America. Demența publică e atât de generală încât bărbații nu se mai încred în nevestele lor și nici femeile în ele însele… Bogătașul G. Knilling redactează o emoționantă și argumentată petiție pentru achitarea soției sale, ce fusese pusă sub teribila acuzație. Dar nu uită să insiste, la urmă, ca în cazul în care femeia se va dovedi „pătată incestuos de Diavol”, pedeapsa să fie exemplară…
„O asemenea isterie ucigătoare care să dureze aproape trei secole nu a mai existat în istorie, nici măcar în perioada barbară – scrie un istoric. În zorii erei raționalismului, fenomenul este fără pereche în istoria persecuțiilor. Pentru că acum nu mai e sacrificată o minoritate politică, etnică sau religioasă, ci oameni, ființe apropiate și dragi. Soții, fiice, surori, femei iubite sunt torturate groaznic și ucise fără ca bărbații ce le iubeau să se opună energic și hotărât”. Ultima vrăjitoare din Bavaria este arsă în anul 1775: Anna Maria Schwägel e numele său. (C.S.)
Evoluție.„Totul s-a schimbat. Pe vremuri tinerele femei cedau soților lor cu sentimentul că îndeplinesc o datorie dificilă. Azi, ele o fac din plăcere!” (Marcel Aimé)
Fund.„Fundul femeilor este la fel monoton ca și spiritul bărbaților.”(Guy de Maupassant)