Chelu: Dan Fătuloiu s-a târguit cu mine ca o femeie, era disperat să accept să-i duc banii în birou



Cătălin Chelu a spus, joi, instanței Curții de Apel București că Dan Fătuloiu ajunsese să se târguiască cu el „ca o femeie” pentru a-l convinge să îi dea banii în biroul său de la MAI, iar după ce l-a refuzat, s-a oferit să meargă la mașină, pe drum întrebând „unde-s mașinile, unde-s banii”.
Omul de afaceri Cătălin Chelu le-a spus magistraților Curții de Apel București care judecă recursul său la arestarea preventivă în dosarul „mită la MAI” că Dan Valentin Fătuloiu ar fi adoptat la un moment dat în cadrul discuției din 12 noiembrie, dată când s-ar fi certat cu acesta, „o atitudine polițienească”.
Chelu a arătat că Fătuloiu i-ar fi spus: „Hai să vorbim cum o rezolvăm, ce-mi oferi?”, iat Chelu i-a răspuns: „Hai că-ți dau o casă”. El a adăugat că discuțiile au continuat până la momentul în care Dan Fătuloiu l-ar fi întrebat: „Da’ pentru fi-miu ai o casă?”, moment în care Chelu i-ar fi replicat: „Da”.
Ca să justifice cum a acceptat să dea mită constând în două case, Chelu le-a spus judecătorilor: „După tot ce se petrecuse acolo și de când am luat Alprom, dădeam case la toată lumea”.
„Fătuloiu s-a oferit să vină cu mine la mașină, când i-am zis că nu-s nebun, să vin cu bani acolo. Secretarul de stat m-a provocat. Fătuloiu ajunsese la un moment dat să se târguiască cu mine: «Vino, te rog, la mine». Se târguia ca o femeie, numai, numai să-i duc banii acolo (în biroul, n.r.). Când a văzut că nu-i aduc banii acolo, el s-a oferit și a venit cu mine la mașină. În 19 noiembrie, Fătuloiu a spus: «Stai că vin cu tine», moment în care eu am ieșit pe holul ministerului să mă liniștesc după toate cele petrecute. A apărut imediat și secretarul de stat, fapt ce m-a surprins, și m-a condus jos pe scările ministerului. M-a luat de braț și mă tot întreba « Unde-s mașinile, unde-s banii?» Am ajuns într-un final la mașină, de unde i-am dat o pungă cu promoționale, agende și pixuri”, a susținut Cătălin Chelu în fața instanței.
În finalul declarației sale, Chelu a conchis că a fost provocat de Dan Valentin Fătuloiu și că flagrantul nu a fost unul corespunzător.
El a susținut că, în opinia sa, s-a încercat manipularea mass-media, precizând că nu-și poate explica de ce televiziunile erau de față și de ce secretarul de stat nu a participat la flagrant.
Curtea de Apel București judecă, joi, contestațiile lui Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu și Ștefan Badea față de deciziile de arestare preventivă a lor pentru 29 de zile în dosarul „mită la MAI”.
Tribunalul București a decis, duminică dimineață, arestarea preventivă a lui Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu și Ștefan Nițache Badea. Sentința a fost atacată de cei patru cu recurs la Curtea de Apel București, care urmează să decidă dacă aceștia rămân în arest sau vor fi cercetați în libertate.
Numele lui Dan Valentin Fătuloiu este legat de cel mai mare scandal de corupție din Poliție. Fătuloiu a fost demis marți din funcția de secretar de stat, șef al Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, la propunerea ministrului Traian Igaș.
Dan Fătuloiu, alături de fiul său, Alexandru (administrator a șase firme-n.r.), l-a denunțat pe Cătălin Chelu că a vrut să-l mituiască, în schimbul rezolvării favorabile a celor 48 de dosare penale în care omul de afaceri este cercetat. Valoarea mitei se ridică la un milion de euro.
Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită și cumpărarea influenței, iar Gabriel Constantinescu, Antonel Cristi Bunu și Ștefan Nițache Badea sunt cercetați de către Direcția Națională Anticorupție pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, în legătură cu tentativa de corupere a lui Dan Fătuloiu.
Direcția Națională Anticorupție a organizat, în 19 noiembrie, un flagrant delict în cazul omului de afaceri gălățean Cătălin Chelu, după ce ar fi încercat să îi ofere mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada august – 12 noiembrie 2010, Cătălin Chelu i-a promis secretarului de stat în Ministerul Administrației și Internelor Dan Valentin Fătuloiu, denunțător în cauză, suma de un milion de euro pentru ca acesta să își îndeplinească în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu ce decurg din punerea în aplicare a Planului Național de Combatere a Evaziunii Fiscale. Documentul respectiv este fundamentat pe cooperarea inter-instituțională dintre MAI, Ministerul Public, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte instituții ale statului. Totodată, suma a fost promisă pentru a împiedica cercetarea în sistem integrat a cauzelor penale ce îi vizează pe Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu și Antonel Bunu, scopul final fiind soluționarea favorabilă a respectivelor dosare penale.
Promisiunea s-a realizat prin intermediul lui Badea, Bunu și Constantinescu, care au acționat atât direct cât și prin intermediul unei alte persoane, potrivit procurorilor.
În acest context, în 12 noiembrie, Chelu a modificat promisiunea inițială și i-a oferit lui Dan Fătuloiu suma de 50.000 de euro (în numerar) și foloase materiale în valoare de aproximativ 270.000 euro, reprezentând contravaloarea unui teren și a unei case ce urma a fi construită de către omul de afaceri.
Cu ocazia întâlnirii din 12 noiembrie, Cătălin Chelu i-a a mai oferit lui Dan Fătuloiu suma de 300.000 euro, în numerar și suportarea cheltuielilor pentru construirea unei case în valoare de aproximativ 120.000 euro, pentru ca acesta, folosindu-se de influența ce derivă din funcția de secretat de stat în Ministerul Administrației și Internelor, să intervină pe lângă directorii din conducerea unei societăți comerciale și să-i determine să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea oficială a lui Chelu în evidențele Registrului Comerțului în calitate de acționar al respectivei societăți comerciale.
În 19 noiembrie, Chelu i-a remis denunțătorului Fătuloiu suma de 212.850 lei (echivalentul a aproximativ 50.000 euro), pentru soluționarea favorabilă a dosarelor penale în care omul de afaceri și complicii săi sunt cercetați, ocazie cu care s-a organizat flagrantul. Pentru remiterea acestei prime tranșe de bani, Chelu a fost ajutat de Badea și Constantinescu.