Cheltuielile salariale din administrație au crescut mai repede decât la instituțiile autofinanțate



Cheltuielile de personal din administrația centrală și locală au crescut de peste două ori în ultimii patru ani, mai mult decât avansul costurilor salariale din instituțiile bugetare autofinanțate parțial sau integral, care a fost de 70%, se arată într-un document elaborat de Ministerul Finanțelor. Astfel, cheltuielile de personal în administrația centrală au crescut cu 114% în perioada 2005-2008, de la 7,65 miliarde de lei, la 16,43 miliarde de lei în 2008. În același timp, saqlariile din administrațian locală au urcat de la 7,44 miliarde lei în 2005 la 17,12 miliarde lei în 2008.
Pe de altă parte, instituțiile finanțate integral sau parțial din venituri proprii au înregistrat un avans al cheltuielilor de personal de 72,5%, de la 5,668 în 2005 la 9,780 în 2008.
„Cheltuielile de personal din sectorul bugetar s-au dublat în perioada 2005-2008. Cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor de personal o deține administrația centrală, în creștere constantă în fiecare an până la 37,9% în 2008”, se precizează în raport.
În același timp numărul de posturi ocupate în administrație a crescut cumulat în perioada 2005-2008 cu aproximativ 162,5 mii de posturi (13%), dinamicile cele mai mari înregistrându-se în administrația centrală, care s-a extins cu 50 de mii de posturi (17%) și instituțiile finanțate din venituri proprii și subvenții care au avut o creștere a numărului de posturi ocupate de 28%.
La nivel bugetar, numărul total de posturi aprobate a crescut de la 1.316.938 în 2005, la 1.532.674 la finele anului trecut.
„Numărul total de posturi în sectorul bugetar a crescut cu 16% în perioada 2005-2008 fără a exista o corespondență între activitățile desfășurate de ordonatorii principali de credite și necesarul de posturi, respectiv a naturii și complexității acestora și determinarea necesarului de personal”, se arată în raport.
Ponderea salariilor de bază în totalul cheltuielilor salariale a scăzut de la 55% în anul 2005 la 48% în anul 2008, iar celelalte componente ale câștigului salarial și-au majorat ponderea in totalul cheltuielilor de personal de la 27% în anul 2005(45% din cheltuielile salariale) la 36% în anul 2008 (52% din cheltuielile salariale).
„Există o tendință sistematică de scădere a ponderii salariilor de bază în totalul cheltuielilor cu salariile, coroborată cu creșterea ponderii cheltuielilor cu indemnizațiile, sporurilor și cheltuielilor salariale în natură”, se precizează în raport.
Ca dinamică, salariile de bază au crescut cumulat cu 79% în timp ce sporurile au crescut cu 136%, iar cheltuielile pentru premiere și ore suplimentare cu 272%. De altfel, premiile și orele suplimentare și-au dublat ponderea în totalul cheltuielilor de personal în perioada de referință, de la 5% în 2005 la 10% în 2008.
Potrivit documentului, cheltuielile de personal la nivel bugetar vor scădea în 2009, la 7,5% din Produsul Intern Brut, de la 8,4% din PIB în anul precedent.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt prognozate pentru acest an la un total de 205,5 miliarde lei (echivalent a 51,3 miliarde euro), reprezentând 35,5% din PIB anticipat la 579 miliarde lei.
Bugetul pe 2009 este bazat pe un deficit bugetar de 2% din PIB, o creștere economică prognozată de 2,5%, o rată a inflației de 5% și un Produs Intern Brut de 579 miliarde de lei (144,7 miliarde de euro).