Cheltuielile pentru medicamentele compensate ar crește cu 1,5% dacă s-ar actualiza lista



În România sunt compensate medicamente de 6,415 milioane lei, ceea ce reprezintă 60% din totalul celor eliberate pe bază de prescripție, iar dacă lista ar fi actualizată cu tratamentele noi care sunt în așteptare de mai bine de cinci ani, cheltuielile ar crește cu 1,5%, potrivit unui studiu Cegedim.
Astfel, conform studiului efectuat de compania Cegedim, statul român trebuie să aloce 94,3 milioane de lei pentru introducerea pe listă a celor 140 de molecule noi, care sunt în așteptare încă din anul 2007, pentru bugetul Sănătății creșterea costurilor pentru medicamentele compensate reprezentând doar 1,5 la sută.
„În prezent, în România sunt compensate medicamente în valoare de 6,415 milioane de lei, ceea ce reprezintă 60 la sută din totalul medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală. Pentru actualizarea listei cu numărul integral de molecule care se află acum în așteptare, statul român ar trebui să aloce în plus suma de 94,3 milioane de lei în primul an”, a declarat directorul general Cegedim România, Petru Crăciun, citat într-un comunicat de presă remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Dintre moleculele aflate în așteptare, majoritatea sunt destinate tratării cancerului, diabetului, afecțiunilor cardiologice, sunt antibiotice și antivirale, dar și medicamente pentru pacienții care suferă de HIV/SIDA, pentru cei cu afecțiuni psihice, boli rare sau post-transplant.
„Vorbim de o creștere a bugetului actual alocat medicamentelor compensate doar cu 1,5 la sută – sumă comparabilă cu fondurile alocate proiectului pentru construcția sălilor de sport în școli și în licee în anul 2010. Într-adevăr, acela a fost un proiect care a adus multe beneficii copiilor, dar considerăm că acum este momentul să se facă investiții și la capitolul sănătate”, a spus directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.
El a precizat că sunt milioane de pacienți în România care ar beneficia de o recuperare mai rapidă, de un tratament mai eficient, cu mai puține efecte adverse, dacă lista de medicamente compensate ar fi actualizată cu tratamentele noi care sunt în așteptare de mai bine de cinci ani.