Cheltuielile totale ale Consiliului Județean Suceava și ale instituțiilor subordonate acestuia pentru anul 2007 sunt acoperite doar în proporție de 70%. Cel puțin așa se arată într-un raport prezentat consilierilor județeni suceveni înainte de aprobarea bugetului propriu al județului Suceava pe anul 2007, din care reiese faptul că la capitolul cheltuieli este trecută suma de 141,1 milioane RON, bani care nu acoperă în totalitate sumele necesare pentru modernizare drumuri, asistență socială și învățământ special. Potrivit proiectului de buget aprobat ieri, totalul veniturilor stabilite a se realiza în cursul anului 2007 este de 141,1 milioane RON, reprezentând 94,87% față de anul trecut. „În momentul de față, pentru asistență socială și învățământ special sursele de finanțare transferate din bugetul de stat sunt mai mult decât insuficiente și mai reduse decât în anul precedent. În fundamentarea propunerilor de cheltuieli s-a avut în vedere acoperirea minimului necesar de funcționare a tuturor instituțiilor și unităților subordonate, precum și executarea unor lucrări impuse de starea tehnică a unor clădiri sau drumuri județene”, se arată într-un raport întocmit de președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a adăugat că un alt capitol la care sumele de bani sunt insuficiente este cel pentru reparații și întreținerea drumurilor.





