Cheltuielile consumatorilor din SUA au crescut peste nivelul anticipat



Cheltuielile consumatorilor din Statele Unite au crescut cu 0,4% în luna martie, de două ori peste nivelul anticipat de analiști, în contextul stagnării creșterii economice, potrivit datelor Departamentului pentru Comerț, citate de Reuters.
Analiștii au anticipat că cheltuielile de consum vor crește cu 0,2% în luna martie, comparativ cu avansul de 0,1% înregistrat în februarie, în contextul în care criza de pe piața locuințelor a determinat încetinirea activității economice și a afectat consumatorii.
Venitul personal a urcat cu 0,3% în luna martie, sub media așteptărilor analiștilor privind un avans de 0,4%. În luna februarie, venitul personal a crescut cu 0,5%.
Totuși, venitul ajustat la rata inflației a stagnat în martie, după ce a urcat cu 0,3% în luna precedentă.
Statele Unite au înregistrat, în primul trimestru, o creștere economică de 0,6%, alimentată de majorarea stocurilor de producție, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru Comerț.
Ritmul de dezvoltare este similar cu cel înregistrat în ultimul trimestru al anului 2007 și peste estimările analiștilor, de 0,2%.
Datele sugerează că situația economiei SUA este mai bună decât s-a crezut, consideră unii analiști, în timp ce alții avertizează că problemele se vor amplifica în viitor, ca urmare a acumulării involuntare de stocuri de către companii, pe fondul cererii reduse.
„În raport există semnale foarte îngrijorătoare. Datele referitoare la PIB sunt alimentate de cererea din străinătate și acumularea involuntară de stocuri”, a avertizat Paul Ashworth, analist la firma Capital Economics din Londra.
Economia americană este afectată de problemele din sectorul imobiliar, care au dus la scăderea prețurilor și a încrederii consumatorilor și au provocat îngrijorare privind reducerea cheltuielilor americanilor, în lunile următoare, amplificând riscul intrării în recesiune.