CHEIA DE 13 SAU CE-NSEAMNĂ SĂ FII NĂTÎNG

Trenul inter-city Suceava-București, via Brăila, poreclit de moldoveni „Transsiberianul (dar nu de asta îl iubim noi, ci fiindcă altul rezonabil nu-i) pleacă în zori din Suceava și, după vreo 8 ceasuri, s-ar cuveni s-ajungă în capitala scumpei noastre patrii. Iată-l sosind la fix în gara Iași, unde primește o faină locomotivă diesel de 3000 de cai putere, din cele modernizate de franțuji. La Bîrnova, transsiberianul ajunge prea devreme. Stăm de pomană zece minute. La Vaslui, iar e timpuriu. Nemișcarea durează 16 minute. La Bîrlad, numai 15. Timpuriu și la Tecuci. Explicația ceferiștilor: „timpii de mers sunt prea largi”. De la Bîrlad, o luăm pe ruta ocolitoare spre Brăila (din pricina inundațiilor, respectăm tradiția feroviară – așa se circula și-n sec. XIX.) Cum își face oleacă de vînt, trenul se și poticnește. Din restricție în restricție, o călcătură tare și-o călcătură moale, ajungem la destinația intermediară, Brăila, cu 40 de minute întîrziere. Explicația ceferiștilor; „timpii de mers sunt prea strînși”. Va să zică, pînă una-alta, cefereul mi-a mîncat din viață 91 de minute (am adunat ca Alina: prea devreme + prea tîrziu = timp furat – numai că, de data asta, există o logică). Oricum, cu ceva tot m-am ales: am putut admira, pe lîngă Vameș, noile case construite pentru sinistrați. Cumplit arată un sat fără o floare, fără un arbore, făr-de-o ulcică-n-gard. Măcar bine c-or avea oamenii unde să ierneze! Cu oleacă de imaginație, căscioarele s-ar fi putut așeza și altfel decît în linie, ca oștenii regimentului de gardă la depunerile de coroane… Lîngă linia ferată pasc cîrduri de gîște, rațe, curci. Bietele, habar n-au că, la noi, întîi se taie și abia apoi se numără – le așteaptă pubela și bioxidul de carbon… Locomotiva cea faină este decuplată la Făurei. Privindu-i decorațiunile nichelate, nu pot decît să-mi reamintesc distihul magistrului Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci a avut un motor / Dar nu i-a folosit la nimic.” Mașina electrică ce-a fost cadorisită trenului de la Făurei zboară ca gîndul, pînă cînd se poticnește, definitiv și iremediabil în gărișoara Inotești. (Am mai pățit-o odată. Tot la fel și tot la Inotești – să fie, pe aici, o anomalie magnetică?) Mecanicul cere o lanternă, că a lui a răposat; i-o oferă conductorul. După cîteva minute de cotrobăit prin măruntaiele locomotivei, scoate capul pe geam și întreabă: „Are cineva o cheie de 13?” Ca să vezi întîmplare, nimeni n-are: nici impiegatul, nici preotul care așteaptă personalul, nici baba Rada ce-nsoțește un sac și-o tăgîrță cu gogoșari. „Nu-i grav — ne liniștește mecanicul – se-ntîmplă des, a trecut graduatorul peste opritor. Dar c-o cheie de 13…” Se caută miraculoasa cheie la mașinile parcate în fața gării. Toate-s încuiate. Un ceferist le zgîlțîie, doar-doar o suna vreo alarmă, s-audă șoferul. Nici o mașina n-are alarmă (altă anomalie – aici nu se fură!) Ne ajunge din urmă personalul 5010. Mecanicul personalului regretă profund: n-are cheie de 13! Popa de pe peron zice c-ar avea una, da-i în lada cu scule de la clopotniță, la cinci kilometri… Pleacă personalul. Din sens invers intră în gară, zdrăngănind fioros, un nesfîrșit mărfar. Ochii călătorilor cată cu fierbinte nădejde către mecanicul celei de a treia locomotive: o fi avînd cheie de 13? N-are! În cele din urmă, este luată locomotiva pe care scrie (pe fond tricolor) CFR MARFĂ și-i așezată în capul distinsului inter-city (ceea ce va necesita amănunțite „regularizări”, fiindcă mașina e-a societății CFR MARFĂ, și-a lăsat vagoanele în cîmp, spre a duce la București domnii din trenul apaținînd societății CFR CĂLĂTORI…) Și cum trenul „și-a ieșit complet din trasă” (explică ceferiștii), opriri peste opriri și ajungem la București cu aproape 100 de minute întîrziere. Sucevenii au călătorit, cu cel mal rapid tren românesc, aproape 12 ore în cap! Drept pentru care vă dau un sfat de om pățit: înainte de a pune piciorul pe scara trenului, verificați dac-ați așezat, în trusa de bărbierit, atît de necesara cheie de 13. Fără ea, nu vă aventurați nicicum!