Chec foarte pufos



Chec foarte pufos. Foto: sfatulparintilor.ro
Chec foarte pufos. Foto: sfatulparintilor.ro

Un chec moale, foarte pufos, cu gust fin și care se păstrează proaspăt câteva zile se poate obține prin respectarea cantităților exacte din rețetă. Același aluat se poate folosi cu succes și pentru prăjituri cu fructe.
Avem nevoie de:
4 ouă, o cană cu zahăr (de 250 ml), o cană cu făină albă, 3-4 linguri ulei de floarea-soarelui, jumătate de cană de lapte, un plic praf de copt, un praf de sare, zahăr vanilat, esență de rom, opțional jumătate de linguriță scorțișoară pulbere și o lingură cacao
Preparare:
Cantitățile din rețetă sunt pentru o tavă medie obișnuită sau două mici. Batem albușurile spumă, adăugăm în ploaie zahărul și batem continuu, până obținem o spumă foarte tare, precum cea pentru bezele. Adăugăm, amestecând după fiecare, gălbenușurile, uleiul, laptele, aromele, făina, iar la final praful de copt, stins cu puțin oțet. Aluatul este subțire și pufos. Dacă dorim un chec în două culori, separăm un sfert din aluat în alt vas și îl amestecăm cu cacao. Încingem cuptorul la temperatura maximă. În tavă punem hârtie de copt sau o ungem în interior cu ulei și o presărăm generos cu făină. Turnăm aluatul galben și, dacă am separat și amestecat cu cacao o parte, compoziția maronie o turnăm exact în mijloc, pe lungul tăvii. Evităm să turnăm de sus și facem operațiunea cât mai aproape de suprafața compoziției existente, ca să nu se scufunde tot aluatul maro spre fundul tăvii. Punem tava în cuptorul încins, reducem temperatura la mediu și nu deschidem ușa cuptorului în primele 20 de minute. Trebuie să se coacă, în total, 35-40 de minute. După jumătate de oră ar trebui să fie deja crescut bine și rumenit deasupra. Scoatem tava puțin și facem testul scobitorii chiar în mijloc (scobitoarea înfiptă vertical în aluat ar trebui să nu prezinte deloc urme cleioase când este extrasă). Dacă se dovedește bine copt, scoatem tava și lăsăm checul să se răcorească 15 minute în tavă, înainte de a-l scoate. Se poate servi pudrat cu zahăr, glazurat cu ciocolată topită sau simplu. Același aluat îl putem folosi și pentru a face prăjitură cu fructe, dar trebuie să triplăm cantitatea de făină, fără a modifica altceva în rețeta aluatului, ca să nu se scufunde complet fructele. Iese delicios în ambele variante.



Recomandări