Actrița sud-africană Charlize Theron a făcut mari eforturi pentru a se asigura că fotografii tabloidelor nu vor surprinde nici un cadru din secvențele pe care ea le filmează pentru pelicula „The Burning Plain”, programând scenele de nuditate la răsăritul soarelui, potrivit femalefirst.co.uk.
Actrița recompensată cu un premiu Oscar și-a dat jos hainele pentru noul său film, în care, într-o scenă, apare goală, fumând o țigară în fața geamului deschis, în văzul tuturor trecătorilor.
Însă producătorii filmului au fost îngrijorați că fotografii vor descoperi locul de filmare și vor surprinde cadre în care vedeta este dezbrăcată, astfel că au schimbat ora de filmare pentru a se asigura că scenele lui Theron sunt păstrate secrete.
„A trebuit să filmăm scenele de la 6.00 dimineața, înainte să se trezească fotografii”, a declarat pentru New York Post regizorul Guillermo Arriaga. „Acestea au fost realizate într-un așa mare secret, încât nu au apărut nici măcar în scenariu. Doar trei oameni, dintre care unul eram eu, au știut că acestea vor avea loc”, a mai spus el.
Charlize Theron va juca rolul Sylviei, o frumoasă șefă de restaurant a cărei mască profesională ascunde o adevărată „furtună” sexuală.
Theron, în vârstă de 34 de ani, este câștigătoarea unui premiu Oscar, pentru rolul din filmul „Monstrul” (2004), și mai are în palmares roluri precum cele din „Idilă de noiembrie” (2001), „Cu capul în nori” (2004), „Eu, Peter Sellers” (2004) și „Aeon Flux” (2005).
De curând, actrița Charlize Theron a apărut alături de Will Smith în filmul „Hancock” și va putea fi văzută și în „The Road”, o dramă SF regizată de John Hillcoat, în care va juca alături de Viggo Mortensen.