Paris Hilton a avertizat-o pe actrița Charlize Theron, deținătoarea unui premiu Oscar, că foarte curând va deveni principala sa contracandidată pentru rolurile de la Hollywood.
După cum informează site-ul Yahoo!News, moștenitoarea lanțului hotelier Hilton, care a apărut în pelicula horror „Casa de ceară”, consideră că are același stil actoricesc ca Theron, astfel că este doar o problemă de timp până când cele două vor intra în competiție directă.
„Profesorul de actorie mi-a spus că stilul meu se aseamănă foarte mult cu cel al lui Theron. Cred că vom deveni rivale foarte curând”, a declarat Hilton.