Actorul american Charlie Sheen și cea de-a treia lui soție, Brooke Mueller, au semnat un acord care reglementează felul în care va fi finalizat divorțul lor, punând capăt astfel unui mariaj scurt, dar tumultuos, încheiat printr-o dispută domestică violentă, în prima zi de Crăciun din 2009.
Potrivit Reuters, acordul din cadrul acestei proceduri de divorț, care nu va putea fi finalizată înainte de luna mai, a fost făcut public joi, de site-ul TMZ.com.
În urmă cu două săptămâni, Charlie Sheen s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Los Angeles, după ce a consumat în exces droguri și alcool în timpul unei petreceri ce a durat peste 36 de ore, cauzând astfel întreruperea filmărilor serialului de televiziune „Doi bărbați și jumătate/ Two and a Half Men” în care actorul american interpretează unul dintre rolurile principale.
Potrivit acordului, depus la Curtea Superioară din Los Angeles, Brooke Mueller va deține custodia gemenilor în vârstă de doi ani ai cuplului – Bob și Max -, iar Charlie Sheen va plăti o pensie alimentară de 55.000 de dolari pe lună.
Charlie Sheen, în vârstă de 45 de ani, și Brooke Mueller, în vârstă de 33 de ani, s-au despărțit în decembrie 2009, după ce actorul american a fost arestat de poliția din stațiunea Aspen, fiind acuzat că a agresat-o și amenințat-o cu un cuțit pe soția sa, în prima zi de Crăciun.
Potrivit raportului poliției locale, Mueller a declarat că soțul ei a îmobilizat-o pe un pat, i-a pus un cuțit sub bărbie și i-a spus că o va ucide.
Charlie Sheen a negat că și-a amenințat soția cu un cuțit, dar în august 2010 a pledat vinovat la acuzația de agresiune și a fost obligat printr-o decizie judecătorească să se interneze timp de 30 de zile într-o clinică de dezalcoolizare din California. Actorul american a fost plasat, totodată, în regim de eliberare condiționată pentru o perioadă de trei luni.
Acordul încheiat joi nu prevede plata unei pensii lunare pentru Brooke Mueller, însă Charlie Sheen trebuie să-i plătească fostei sale soții o sumă compensatorie fixă de 757.000 de dolari, dar și 1,25 milioane de dolari ce reprezintă jumătatea din valoarea vilei în care a locuit cuplul pe durata căsătoriei și care va rămâne în proprietatea lui Sheen.
Același acord precizează că pensia alimentară pe care Sheen o va plăti în fiecare lună pentru gemenii Bob și Max nu va fi niciodată mai mică decât pensia alimentară pe care actorul american o plătește celei de-a doua lui soții, actrița Denise Richards, de care a divorțat în 2006, și cu care are două fiice.
Potrivit legislației statului California, divorțul poate fi pronunțat după ce au trecut cel puțin șase luni de la data la care cuplul a depus actele în instanță.
Charlie Sheen a cerut divorțul pe 1 noiembrie 2010, iar divorțul său de Brooke Mueller va putea fi pronunțat cel mai devreme pe 2 mai.
Charlie Sheen, fiul actorului Martin Sheen, a mai fost căsătorit, timp de un an, cu Donna Peele.