Noul mers al trenurilor, care va intra în vigoare din luna decembrie, va aduce mult mai multe trenuri cu rang de Intercity pe căile ferate din România, a anunțat site-ul specializat Club Feroviar.
În mod normal, la prima vedere, vestea ar trebui să fie una bună, însă realitatea este în mare parte inversă.
Cu o infrastructură precară, cu timpi de mers la fel ori chiar cu minute în plus, aceste trenuri vor fi în primul rând mai scumpe.
Tot conform celor de la Club Feroviar, cele mai multe trenuri Intercity în plus sunt pregătite pentru ruta Suceava – București Nord.
Patru dintre cele cinci perechi de trenuri zilnice pe relația București-Suceava și retur vor fi Intercity, InterRegio (IR) mai rămânând doar trenul de noapte spre Vatra Dornei. Asta în condițiile în care acum, pe ruta Suceava – București, este doar o pereche cu rang de InterCity (IC).
Dacă la InterRegio prețul unei călătorii Suceava – București, la casa a II-a, este de 126 de lei, la InterCity prețul la clasa a II-a este de 145 de lei.
La clasa I, diferența este aproximativ aceeași, 195 de lei la rangul IR, respectiv 224 lei, călătoria la clasa I, la IC.
Teoretic, acest rang superior înseamnă vagoane mai noi și mai moderne, servicii obligatorii și de clasa I și măcar de vagon bar/bistro, opriri mai puține și timp de călătorie mai redus.
În practică, aceste facilități sunt oferite cam pe jumătate. Vagoanele de pe InterCity sunt într-adevăr mai noi, există și vagon de clasa I, sunt două, maximum trei opriri mai puține, dar timpul de mers este cam același.
Mai mult, în practică, în ultimul an, trenurile care leagă Suceava de Capitală au avut frecvent întârzieri semnificative, senzația fiind că mersul oficial este în mod evident nerealist.
În aceste condiții, trecerea multor trenuri la un rang superior, din decembrie 2025, este considerată de mulți din cei care cunosc bine domeniul drept o scumpire mascată.
Pentru a se evita o nouă creștere generală a tarifelor, se merge pe această scumpire prin ridicarea trenurilor la rangul superior maxim, de InterCity.
De amintit și că CFR Călători a pus în circulație din această săptămână primul vagon bar-bistro modernizat prin PNRR.
Este vorba de un vagon cu servicii bune, unde se poate servi și masa pe lângă băuturi, iar până în vara anului viitor zece astfel de vagoane ar urma să fie puse în circulație.
Așadar, într-un scenariu fericit, peste câteva luni, măcar parte din trenurile IC Suceava – București ar urma să ofere și servicii decente de alimentație publică.