Antrenorul echipei Gloria Buzău, Ștefan Stoica, a ținut să pună capăt speculațiilor legate de meciul de vineri, de la ora 20.30, în deplasare, cu CFR Cluj și a precizat că jucătorii săi vor arăta pe teren de ce sunt în stare.
„Meciul cu CFR este unul deosebit de important pentru ambele echipe, va fi bătaie mare pe punctele puse în joc. M-am săturat de toate speculațiile, vom juca pentru Gloria Buzău și atât! Ce dacă sunt prieten cu Andone? Nu trebuie amestecată una cu alta! Eu nu trebuie să mă gândesc la asta, eu trebuie să mă gândesc la echipa mea. Trebuie să recunosc că avem probleme de efectiv, ne vor lipsi trei jucători foarte importanți (n.r. Tudose, Lițu și Cl. Ionescu – suspendați) și doar asta mă preocupă. Nu că a venit Gigi Becali la Buzău sau că sunt eu prieten cu Andone! Oricum, o să arătăm pe teren de ce suntem în stare!”, a spus Ștefan Stoica.
Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, crede că finanțatorul echipei Steaua, Gigi Becali, nu va oferi prima de 10.000 de euro pentru victorie buzoienilor. „Nu cred că jucăm cu Steaua II ci cu o echipă de sine strătătoare, Gloria Buzău, care va veni să scoată un rezultat bun la Cluj, eu nu cred că Gigi Becali le va da banii pentru primă, dar trebuie să recunoaștem că este o primă cu adevărat mare pentru victorie, 10.000 euro”, a spus Andone.
Meciul din tur s-a încheiat cu victoria clujenilor, scor 2-1.
Sabău vrea să-l supere pe Cârțu Antrenorul formației Gloria Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, joi, că meciul cu Dacia Mioveni, va fi unul în care așteaptă de la echipa sa mai multă motivație pentru ca rezultatul să fie cel puțin unul de egalitate.
„Sper să fim mai în formă și mai motivați decât am fost cu FC Vaslui. Aștept să luăm din această întrunire cel puțin un punct. Nu va fi ușor pentru că adversarul nostru va lupta pentru puncte fiind într-o situație delicată în clasament”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
Antrenorul secund al echipei Dacia Mioveni, Fane Țâră, a precizat că jucătorii sunt încrezători după revenirea lui Sorin Cârțu la cârma formației.
Dacia Mioveni – Gloria Bistrița, vineri, ora 19.00, Telesport.
Meciul din tur s-a încheiat cu victoria bistrițenilor, scor 1-0.




