Liga I

CFR Cluj, un nou pas greșit

Formația CFR Cluj a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Pandurii Târgu Jiu, în etapa patra a Ligii I, înregistrând a doua înfrângere consecutivă în actualul sezon, transmite corespondentul MEDIAFAX. Lemnaru a deschis scorul în minutul 40, când a reluat cu capul din 4 metri, după o respingere greșită a lui Fernandes. Cardoso a marcat tot cu capul, din interiorul careului, în minutul 73. La meci au asistat aproximativ 8000 de spectatori. CFR Cluj a pierdut și meciul din etapa precedenta, scor 0-2 cu Gaz Metan Mediaș. În acest meci a debutat la Pandurii și fiul tehnicianului Petre Grigoraș, Alexandru, în vârstă de 22 de ani.
Formația Gaz Metan Mediaș a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Voința Sibiu, într-un meci contând pentru etapa a patra a Ligii I. Trtovac a deschis scorul în minutul 49, când a marcat cu capul după centrare a lui Ciprian Petre. Scorul a fost majorat în minutul 62 de Florin Bratu, aflat la prima reușită pentru Gaz Metan, care a reluat o pasă de la Breeveld, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă. În minutul 66, Bawab a marcat din șapte metri după o centrare de la Ciprian Petre. La meci au asistat 3400 de spectatori, din care o sută de fani ai Voinței Sibiu.
Clasament:
1. Dinamo București 4 4 0 0 10-0 12 puncte
2. Rapid București 4 3 0 1 6-2 9
3. Universitatea Cluj 4 3 0 1 7-4 9
4. Steaua București 4 2 1 1 8-4 7
5. Oțelul Galați 4 2 1 1 4-2 7
6. Pandurii Târgu Jiu 4 2 1 1 5-4 7
7. CFR Cluj 4 2 0 2 4-4 6
8. FC Brașov 4 2 0 2 4-4 6
9. Gaz Metan Mediaș 4 2 0 2 6-7 6
10. Astra Ploiești 4 2 0 2 3-4 6
11.Ceahlăul Piatra Neamț 4 1 2 1 4-5 5
12. Voința Sibiu 4 1 2 1 3-5 5
13. Petrolul Ploiești 4 1 1 2 4-5 4
14. FC Vaslui 4 1 1 2 4-5 4
15. FCM Târgu Mureș 4 1 1 2 3-4 4
16. Sportul Studențesc 4 1 1 2 3-5 4
17. Concordia Chiajna 4 0 1 3 1-7 1
18. CS Mioveni 4 0 0 4 0-8 0.

Recomandări

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava
Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi