CFR Cluj – Steaua, scor 1-1 CFR Cluj a terminat la egalitate, vineri, scor 1-1 (1-1), cu formația Steaua, pe teren propriu, în etapa a IX-a a Ligii I, în prima partidă dintre două echipe românești angrenate în aceeași ediție a Ligii Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Steaua a deschis scorul în minutul 9, prin Dayro Moreno. Atacantul columbian a înscris printr-un șut din interiorul careului mic, după o centrare de pe partea stângă a lui Petre Marin și o deviere pe spate a atacantului Arthuro.
Atacantul argentinian al echipei CFR, Sebastian Dubarbier, a egalat scorul pentru clujeni în minutul 37 printr-un șut de la marginea careului mare deviat decisiv în poartă de fundașul stelist Sorin Ghionea.
La meci au asistat 20.118 de suporteri, dintre care circa 1.000 de susținători ai echipei Steaua. Meciul s-a disputat cu toate locurile ocupate de spectatori, în afara procentului de 10 la sută pentru siguranță.
Steaua a reușit, pentru al șaselea meci consecutiv, să nu piardă o partidă cu formația CFR Cluj. În ultimele șase meciuri dintre cele două echipe, Steaua a câștigat de patru ori, alte două întâlniri terminându-se la egalitate.
Înainte de meci, căpitanii celor două echipe, Sorin Ghionea pentru Steaua și Cadu pentru CFR Cluj, au citit un mesaj de fair-play.
După golul lui Dayro Moreno, atacantul stelist Arthuro a fost lovit de un obiect aruncat din tribune. Tot atacantul Arthuro a fost călcat pe spate de căpitanul celor de la CFR, Cadu, după un duel între cei doi.
Înaintea partidei, un suporter stelist a fost agresat de un grup de susținători ai echipei CFR Cluj, după ce acesta a ajuns din greșeală în mijlocul galeriei ceferiste.
Galeria echipei CFR a afișat bannere cu mesaje pentru jucătorii clujeni: „Suflete de gladiatori, mereu învingători” și „Dragoste si pasiune pentru un singur nume – CFR”, dar și mesaje pentru căpitanul obișnuit al „roș-albaștrilor”, Mirel Rădoi, accidentat pentru această partidă: „Mirel Rădoi, un cocalar cât doi”, pentru finanțatorul stelist Gigi Becali: „Patron la oițe -gentleman în vise”, și pentru fundașul dreapta al Stelei, George Ogăraru, „În rolul lui Betty cea urâtă: Ogăraru”.
Universitatea Craiova – FC Brașov, scor 0-0
Formația Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 0-0, în fața echipei FC Brașov, într-o partidă disputată sâmbătă, pe teren propriu.
Universitatea Craiova: 23. Bornescu – 2. Dănănae, 7. Găman, 4. Mitchell, 27. Rose – 30. Prepeliță, 6.
La meciul de pe stadionul Extensiv au asistat aproximativ 2500 de spectatori.
Antrenorul Nicolo Napoli l-a introdus în teren pe Julius Wobay în minutul 59 al partidei, jucătorul din Sierra Leone revenind astfel pe gazon după accidentarea suferită în partida de pe teren propriu cu Farul Constanța, scor 3-2, din etapa a III-a a Ligii I.
SC Vaslui – Unirea Urziceni, scor 0-2
Formația SC Vaslui a suferit a doua înfrângere pe teren propriu din acest sezon, după eșecul înregistrat, sâmbătă, în fața echipei Unirea Urziceni, scor 0-2 (0-1).
Golurile echipei antrenate de Dan Petrescu au fost înscrise de Bilașco ’13 și Onofraș ’89.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 13, după o centrare de pe partea dreaptă a lui Epaminonda Nicu, iar Bilașco a reluat balonul, cu capul, la colțul scurt, în plasa porții lui Kuciak, de la aproximativ 6 metri.
În minutul 89, Onofraș a scăpat pe contraatac, l-a driblat pe portarul Kuciak, care reușise să intervină în primă instanță, și a trimis balonul în poarta goală.
Cu trei minute înainte de final, jucătorii Unirii Urziceni au cerut lovitură de pedeapsă, după ce Buhuș l-a faultat pe Marius Onofraș în suprafața de pedeapsă, fază la care antrenorul Dan Petrescu a protestat vehement.
După marcarea celui de-al doilea gol al formației Unirea Urziceni, conducerea SC Vaslui a părăsit tribuna oficială.
La meci au asistat aproximativ 5000 de spectatori, între care și un grup de circa 100 de suporteri ai formației Unirea Urziceni.
Farul Constanța – Oțelul Galați, scor 1-1
Echipa Farul Constanța a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida susținută sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației Oțelul Galați, contând pentru etapa a IX-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru Farul a marcat Chico, în minutul 11, iar pentru Oțelul a înscris Vitaici, în minutul 70.
În minutul 11, Chico a șutat fără preluare, la colțul scurt, și balonul s-a oprit în plasă, portarul Kolev fiind surprins de execuția fotbalistului de la Farul.
În minutul 70, oaspeții au restabilit egalitatea în urma unui șut cu boltă expediat de Vitaici, de la aproximativ 60 de metri, care a speculat faptul că Vlas era ieșit dintre buturi.
La începutul meciului, galeria formației Farul Constanța a scandat: „Timișoara, rușinea țării”, după care a afișat un banner cu mesajul „Conducere medicocră = echipă mediocră” și au scandat: „Demisia, demisia”.
Rezultate din Liga I
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri și sâmbătă, în etapa a IX-a a Ligii I:
Vineri:
Gloria Bistrița – Dinamo 1-2
Au marcat: Diogo ’76 / Dănciulescu ’12, ’33
Poli Iași – FC Timișoara 0-2
Au marcat: G. Bucur ’41, Goga ’90
CFR Cluj – Steaua 1-1
Au marcat: Dubarbier ’37 / D. Moreno ’9 Sâmbătă:
Universitatea Craiova – FC Brașov 0-0
FC Vaslui – Unirea Urziceni 0-2
Au marcat: Bilașco ’13, Onofraș ’89
Farul – Oțelul Galați 1-1
Au marcat: Chico ’11 / Vitaici ’70 Clasamentul Ligii I este următorul:
1. Dinamo București 9 7 1 1 17-8 22 (+10)
2. Unirea Urziceni 9 7 0 2 21-9 21 (+9)
3. Steaua București 9 6 2 1 18-6 20 (+8)
4. FC Timișoara * 9 7 1 1 19-10 16 (+10)
5. CFR Cluj 9 4 3 2 14-6 15 (0)
6. FC Brașov 9 4 3 2 8-4 15 (+3)
7. FC Vaslui 9 5 0 4 10-10 15 (0)
8. Oțelul Galați 9 4 2 3 12-9 14 (+2)
9. Universitatea Craiova 9 4 2 3 10-10 14 (-1)
10. Rapid 8 41 3 10-6 13 (+1)
11. FC Argeș 8 3 2 3 10-11 11 (- 1)
12. Farul Constanța 8 3 1 4 8-14 10 (-5)
13. Gaz Metan Mediaș 8 2 2 4 9-15 8 (-4)
14. Gloria Bistrița 9 2 1 6 10-14 7 (-8)
15. Pandurii Târgu Jiu 8 1 2 5 8-16 5 (-7)
16. Poli Iași 8 1 1 6 4-15 4 (-8)
17. Gloria Buzău 8 0 1 7 4-16 1 (-11)
18. CS Otopeni 8 0 1 7 7-20 1 (-11). * Echipa FC Timișoara este penalizată cu șase puncte ca urmare a unei decizii FIFA.





