Echipa CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația Dinamo București, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Bjelanovici, în minutul 25. Acesta a împins mingea în plasă, după o centrare la firul ierbii, în fața porții, a lui De Zerbi.
Dinamo a rămas în inferioritate numerică, în minutul 86, când a fost eliminat N’Doye, după un fault la Tony. La meci au asistat aproximativ 15.000 de spectatori. Înainte de începerea partidei, s-a ținut un minut de reculegere în memoria poetului Adrian Păunescu, decedat vineri dimineață.
În timpul primei reprize, aproximativ 20 de suporteri dinamoviști s-au bătut cu mai mulți fani ai echipei gazdă, la peluza a doua. Incidentele au avut loc în peluza aflată deasupra sectorului rezervat oaspeților. La fața locului au intervenit mai mulți stewarzi, care au luat pe sus câțiva fani și au reușit cu greu să calmeze spiritele, după aproximativ cinci minute. Între timp, aproximativ 15 suporteri dinamoviști care au reușit să pătrundă în sectorul rezervat oaspeților au încercat fără succes să rupă gardul ce desparte acea zonă de restul peluzei.
Înainte de începerea partidei CFR Cluj – Dinamo, din etapa a XIV-a a Ligii I, aproximativ 700 de suporteri dinamoviști nu au fost lăsați de forțele de ordine să pătrundă în sectorul rezervat susținătorilor echipei oaspete. Fanii au fost opriți la poarta de intrare spre sectorul oaspeților, deoarece nu toți au buletine de București. Majoritatea suporterilor opriți la poartă sunt veniți din județele limitrofe Clujului, iar unii sunt susținători ai echipei Universitatea Cluj.
Suporterii dinamoviști care au reușit să pătrundă pe stadion au plecat de la meci cu puțin înainte de pauză, iar cei rămași în afara arenei au plecat să urmărească partida în barurile din zona stadionului.
Andone, îngrijorat de jocul propriei echipe
Antrenorul echipei Dinamo București, Ioan Andone, a declarat că este îngrijorat de faptul că formația sa se află la al doilea meci consecutiv în care joacă prost.
„Au fost mult mai inteligenți și mai organizați defensiv. Noi am făcut mai multe greșeli, dar e îngrijorător pentru că e al doilea meci consecutiv în care jucăm prost. Ceea ce-am pregătit n-am văzut pe teren. Știam jucătorii CFR-ului, le-am atras atenția alor mei că dacă CFR înscrie greu mai primește gol. Cei de la CFR nu au oferit prea mult fotbal, dar au câștigat și se mențin în lupta pentru titlu și cupele europene. În acest moment nu avem cum să ne gândim la titlu. Să vedem cum terminăm turul. Avem nouă puncte în urma echipei de pe primul loc. Sunt foarte multe. Avem meciuri grele de tot în continuare”, a spus Andone.
Tehnicianul dinamovist a afirmat că a încercat să-i surprindă pe adversari prin titularizarea lui Liviu Ganea. „Am încercat să marcăm, am jucat cu trei atacanți. Am încercat o surpriză cu Liviu Ganea pe dreapta, pentru că Torje nu era pregătit. N-am fost organizați bine. Am venit cu entuziasm, mai ales că întâlneam o echipă care pierduse cu trei zile înainte cu 4-0. A fost printre jocurile proaste ale noastre din mai multe motive. La N’Doye a fost eliminare corectă. Nu a fost o presiune legată de arbitraj. Eliminarea lui N’Doye e corectă. La noi în campionat se țipă la arbitrii, astea sunt scuze sau se pune presiune”, a precizat Andone.
Ioan Andone consideră că nu este normal că fanii dinamoviști din provincie nu au fost lăsați să intre în stadion: „E important că fanii nu au fost lăsați să intre. Nu e posibil să ai 1.000 de fani și să nu-i primești pe stadion. O să vină CFR la București și o să-i ținem prin Gara de Nord. Stadionul trebuie să fie plin, să le oferim ceva suporterilor. Vă dați seama ce stare au! Sunt golănii ieftine. Așa suntem noi românii!”.
Rezultat obținut cu multă transpirație
Antrenorul echipei CFR Cluj, Sorin Cârțu, a declarat că rezultatul este firesc, iar succesul a fost obținut cu multă muncă.
„Sunt bucuros de rezultat. Am obținut trei puncte pentru care am muncit, trei puncte meritate având în vedere modul cum s-a desfășurat meciul. În repriza a doua am făcut un joc bun pe apărare. N-am mai făcut greșelile din partida cu Bayern. Îi felicit pe băieți, mai ales că a fost un meci la patru zile după catastrofa cu Bayern. Atunci nu meritam o asemenea înfrângere, dar adversarul ne-a pedepsit. Băieții s-au prezentat foarte bine. Rezultatul din seara aceasta e firesc, obținut cu multă muncă. O partidă cu Dinamo așa trebuie abordată. Determinarea a fost una dintre cheile victoriei. Au fost dublaje la Andrei și Adrian Cristea, la Marius Niculae, deși pot să spun că am fost surprins de echipa cu care Dinamo a început meciul. Mă așteptam la alți jucători. Țelul nostru e să adunăm cât mai multe puncte și vedem la finalul turului care e handicapul față de primele locuri. Acum ne gândim să obținem o victorie cu Bistrița. În rest, n-am ce alte comentarii să mai fac. Vă las pe voi să faceți strategia”, a spus Cârțu.
Clasament:
1. Oțelul Galați 14 10 2 2 19-10 32
2. FC Timișoara 14 7 7 0 24-17 28
3. Rapid București 13 7 4 2 24-8 25
4. FC Vaslui 14 7 3 4 20-16 24
5. Dinamo București 14 7 2 5 32-25 23
6. Gaz Metan Mediaș 14 6 4 4 18-13 22
7. Steaua București 13 6 3 4 19-13 21
8. Universitatea Craiova 14 5 4 5 19-14 19
9. CFR Cluj 14 5 4 5 22-20 19
10. Universitatea Cluj 14 5 3 6 19-25 18
11. Astra Ploiești 14 3 7 4 15-16 16
12. FCM Târgu Mureș 14 4 3 7 16-25 15
13. Gloria Bistrița 14 3 4 7 15-19 13
14. Pandurii Târgu Jiu 14 3 4 7 12-19 13
15. Unirea Urziceni 13 3 4 6 7-14 13
16. Victoria Brănești 13 3 4 6 15-23 13
17. FC Brașov 14 2 7 5 10-19 13
18. Sportul Studențesc 14 3 1 10 18-28 10.