Formația CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa Viitorul Constanța, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, în care oaspeții au jucat în inferioritate numerică din minutul 60.
Iancu a înscris în minutul 20, trimițând mingea în poartă după ce a profitat de o greșeală a defensivei clujene și l-a driblat pe portarul Felgueiras.
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că acesta a fost cel mai slab joc din campionat al formației sale, precizând că oaspeții au știut să profite de naivitatea din apărare a clujenilor.
„Trebuia să fie o repetiție pentru meciul de marți, din Liga Campionilor. Din păcate astăzi am făcut greșeli mari în apărare, greșeli colective. Ne-am creat multe ocazii, ultima pasă nu a funcționat. Puteau să facă și 2-0, au avut o șansă enormă cei de la Viitorul. Cred că a fost cel mai slab joc al nostru din campionat, dar victoria lor e meritată pentru că au știut să profite de naivitatea noastră în apărare. Am dominat dar fără limpezime, în 11 contra 10 am jucat mai prost decât în 11 contra 11. Golgeterii noștri nu au fost inspirați”, a spus Andone la Dolce Sport.
Capul de afiș al rundei îl ține meciul de mâine, dintre Pandurii și Steaua, un succes al echipei antrenată de Laurențiu Reghecampf putând însemna detașarea steliștilor în fruntea clasamentului.
Ieri s-au mai jucat meciurile:
Ceahlăul Piatra Neamț – Gaz Metan Mediaș
Rapid – FC Brașov
Dinamo – Gloria Bistrița
Sâmbătă
Oțelul Galați – Astra Ploiești, ora 19.00, DigiSport
Petrolul Ploiești – CS Turnu Severin, ora 21.30, DigiSport
Duminică
FC Vaslui – Universitatea Cluj, ora 19.00, DigiSport
Pandurii Târgu Jiu – Steaua, ora 21.30, DigiSport
Luni
CSMS Iași – Concordia Chiajna, ora 19.00, DigiSport
Luni se va disputa și partida Dinamo – Rapid, de la ora 21.30, restanță din etapa a IV-a a Ligii I.
Clasament:
1. Steaua București 11 9 1 1 24-10 28 puncte
2. Pandurii Târgu Jiu 11 8 1 2 22-14 25
3. Astra Giurgiu 11 6 3 2 25-15 21
4. FC Vaslui 11 5 4 2 20-12 19
5. Dinamo București 10 5 3 2 18-11 18
6. Rapid București 10 5 3 2 13-10 18
7. Petrolul Ploiești 11 4 4 3 20-14 16
8. CFR Cluj 12 4 4 4 21-16 16
9. FC Brașov 11 4 4 3 16-14 16
10. Concordia Chiajna 11 4 3 4 12-15 15
11. Viitorul Constanța 12 3 5 4 14-13 14
12. Universitatea Cluj 11 4 2 5 14-21 14
13. Gaz Metan Mediaș 11 3 4 4 12-18 13
14. Ceahlăul Piatra Neamț 11 3 2 6 12-23 11
15. Oțelul Galați 11 1 6 4 11-14 7
16. Gloria Bistrița 11 1 3 7 8-22 6
17. CSMS Iași 11 1 2 8 8-19 5
18. CS Turnu Severin 11 0 4 7 7-15 4.
Echipa Oțelul Galați a început sezonul cu o penalizare de două puncte.