Liga Campionilor

CFR Cluj întâlnește o formație Bayern Munchen în pioneze



Clujenii au obligația să reușească mai multe decât în meciul tur de la Munchen
Clujenii au obligația să reușească mai multe decât în meciul tur de la Munchen

Lotul finalistei Ligii Campionilor din sezonul 2009/2010, Bayern Munchen, a sosit, marți, în jurul orei 14.15, la Cluj-Napoca, în vederea partidei cu CFR, contând pentru etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Delegația germană a fost condusă de președintele Karl-Heinz Rummenigge și de președintele Consiliului de Supraveghere, Uli Hoeness.
La aeroportul din Cluj-Napoca, echipa germană a fost așteptată de 15 fani, cei mai solicitați pentru autografe fiind mijlocașul Thomas Muller și fundașul Daniel Van Buyten.
În momentul în care mijlocașul Bastian Schweinsteiger a ieșit din terminal, toți fanii prezenți în aeroport s-au îndreptat către acesta, moment în care s-a creat o mică învălmășeală.
Bastian Schweinsteiger a ieșit din aeroport cu căștile pe urechi și cu gluga trasă peste cap, acesta făcând notă discordantă de restul delegației, deoarece nu se afla în treningul de prezentare, la fel ca ceilalți coechipieri.
Niciun component al delegației nu a dorit să ofere declarații presei, însă aceștia au oferit autografe și au făcut poze cu cei care le-au solicitat acest lucru.
Bayern a venit la Cluj-Napoca fără opt jucători: Badstuber, Ivica Olici, Arjen Robben, Franck Ribery, Mark van Bommel, Miroslav Klose, Breno și Diego Contento.
Chiar și așa, președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că echipa sa se mulțumește cu puțin. Referitor la partida cu Bayern Munchen, din Liga Campionilor, Mureșan a spus: „Un egal cu Bayern ar fi un succes. Este o echipă mare, dar în fotbal se poate orice”.
Partida CFR Cluj – Bayern Munchen, contând pentru etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa, miercuri, cu începere de la ora 21.45, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.