Formația CFR Cluj a câștigat pentru a doua oară consecutiv Cupa României, după ce a învins, sâmbătă, echipa FC Timișoara, cu scorul de 3-0 (2-0), într-o partidă disputată pe stadionul „Municipal” din Târgu Jiu.
Golurile au fost marcate de Ciprian Deac, în minutul 6, Sixto Peralta, în minutul 28 din penalti, și Juan Emmanuel Culio, în minutul 54.
1-0: Ciprian Deac a reluat, cu capul, din interiorul careului de 6 metri, o lovitură de colț, executată de Culio, de pe partea dreaptă, profitând și de o ieșire greșită a portarului Pantilimon.
2-0: Latovlevici l-a faultat în careu pe Toni, asistentul Aurel Oniță a semnalizat infracțiunea arbitrului Cristian Balaj, care a dictat penalti. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Peralta, care a trimis pe jos, în colțul stâng și l-a păcălit astfel pe Pantilimon, plecat în partea opusă.
3-0: Peralta a trimis în mijlocul careului echipei FC Timișoara de unde, nemarcat, Culio a șutat din prima în vinclul porții lui Pantilimon.
CFR Cluj: 1. Nuno Claro – 2. Tony, 6. Mureșan, 15. Alcantara, 4. Panin – 31. Dani – 23. Mara (99. Ruiz ’81), 8. Peralta (33. Pereira ’58), 19.Culio, 77. Deac (8. Dubarbier ’69) – 17. Y. Kone. Antrenor: Antonio Conceicao.
FC Timișoara: 29. Pantilimon – 30. Bădoi (11. Arm. Karamian ’46), 6. Nibombe (16. Luchin ’75), 28. Cisovsky, 3. Latovlevici – 7. St. Stancu, 17. Borbely (8. Vrsici ’58), 5. Alexa, 10. Art. Karamian – 9. Parks, 18. Bucur. Antrenor: Valentin Velcea.
Cartonașe galbene: Peralta ’35, Y. Kone ’41, Culio ’54 / Alexa ’34, Borbely ’36
Arbitri: Cristian Balaj (central) – Cristian Nica, Aurel Oniță (asistenți) – Teodora Albon (rezervă).
Partida a fost întreruptă din cauza suporterilor de la FC Timișoara
Partida a fost întreruptă de două ori de arbitrul Cristian Balaj din cauza comportamentului suporterilor echipei FC Timișoara.
Prima oară, în minutul 37, Cristian Balaj a întrerupt meciul pentru aproximativ două minute, din cauza unor fumigene aruncate de suporterii echipei timișorene pe suprafața de joc. În prealabil, suporterii timișoreni au rupt gardul care desparte suprafața de joc de tribune, însă nu au pătruns în teren, ei fiind opriți cu dificultate de un cordon de stewarzi.
Fanii au scandat: „Rușine, rușine să vă fie” și le-au cerut jucătorilor echipei FC Timișoara să părăsească terenul.
Incidentele au plecat de la o fază petrecută în careul echipei CFR Cluj, la care Mureșan l-a jenat pe atacantul Gigel Bucur, oficialii și jucătorii timișoreni solicitând atunci acordarea unei lovituri de pedeapsă.
Cu patru minute înainte de final, mai mulți fani au intrat pe gazon pe un atac al formației FC Timișoara, care a reușit chiar să înscrie, însă golul nu a fost validat după ce în interiorul careului de 16 metri ajunseseră deja doi dintre fani. Unul din fani a reușit chiar să ia mingea cu care se juca.
Forțele de ordine au intervenit în momentul în care suporterii din peluză încercau să intre pe teren. Fanii au ripostat și au început să-i lovească pe jandarmi cu cozile de la steaguri și au aruncat în aceștia cu zeci de scaune rupte. După aproximativ cinci minute, suporterii recalcitranți au fost izolați în peluză, iar forțele de ordine au evacuat zona.
Meciul s-a reluat după aproximativ 7 minute.
Aproximativ 200 de fani clujeni au pătruns pe teren în timpul festivității de la finalul Cupei
Aproximativ 200 de suporteri clujeni au pătruns pe teren în timpul festivității de premiere a finalei Cupei României, la care echipa FC Timișoara a refuzat să participe.
Fanii echipei CFR Cluj au vrut să se bucure alături de favoriții lor și au pătruns pe gazon încercând să se îndrepte spre locul unde se aflau jucătorii antrenați de Antonio Conceicao.
Forțele de ordine au reacționat imediat și i-au oprit pe suporteri, pe care i-au redirecționat spre tribună.
La festivitate, trofeul de câștigători ai Cupei României le-a fost înmânat fotbaliștilor clujeni de către antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu. Lucescu le-a dat jucătorilor echipei CFR Cluj și medaliile.
Victoria formației clujene a fost sărbătorită pe stadionul „Municipal” din Târgu Jiu cu un foc de artificii. Și la pauza partidei a avut loc un foc de artificii și de lasere.
FC Timișoara nu a participat la festivitatea de premiere, în semn de protest față de arbitrajul prestat de Cristian Balaj, care, în opinia timișorenilor, i-a dezavantajat.
Arpad Paszkany: „Am fost cu trei clase peste Timișoara”
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, sâmbătă seară, că echipa antrenată de Antonio Conceicao a fost, la Târgu Jiu, cu trei clase peste adversara din finala Cupei României, FC Timișoara.
„Mă bucur că echipa a arătat adevărata față. Mă bucur mult pentru rezultat. Am fost cu trei clase peste Timișoara. M-a surprins jocul slab al Timișoarei”, a spus Paszkany.
Referitor la incidentele provocate de suporterii timișoreni în timpul meciului, Arpad Paszkany a spus că fanii respectivi nu sunt reprezentativi pentru Timișoara. „Nu există pădure fără uscături, așa cum există oameni deosebiți există și unii mai puțin deosebiți. Cei care au intrat pe teren nu sunt reprezentativi pentru Timișoara”, a afirmat el.
Mara: „A fost un an extraordinar pentru mine”
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat, sâmbătă seară, după câștigarea Cupei României, că sezonul 2008/2009 a fost extraordinar pentru el, deoarece, pe lângă această performanță, și formația la care a evoluat în tur, Unirea Urziceni, a câștigat un trofeu, campionatul.
„Am reușit să iau și cupa și campionatul în acest sezon și a fost un an extraordinar pentru mine. Astăzi am câștigat meritat și am jucat cu atitudine și cred că am terminat acest sezon cu capul sus”, a spus Mara.
Bogdan Mara consideră că adversarii din finala Cupei României, FC Timișoara, ar fi trebuit să dea dovadă de fair-play și să participe la festivitatea de la final: „Timișoara trebuia să fie fair-play și să vină la festivitatea de premiere, pentru că așa este frumos, iar noi jucătorii trebuie să ne respectăm”.
Tony: „Am câștigat meritat acest meci”
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Tony da Silva, a declarat, sâmbătă seară, că formația sa a câștigat meritat finala Cupei României, cu FC Timișoara.”Astăzi am fost mai buni și am câștigat meritat acest meci. Timișoara este o echipă frumoasă, cred că a prins o zi mai slabă. Eu întotdeauna am fost fair-play față de Timișoara și am recunoscut că au fost mai buni. I-am aplaudat de fiecare dată când au bătut. Sper ca și ei să spună la fel, chiar dacă nu s-au prezentat la premiere”, a spus Tony.
Fotbalistul echipei clujene a făcut referire și la arbitraj, spunând că dacă în fotbalul românesc centralii ar fi precum Cristian Balaj sau Alexandru Tudor campionatul ar fi mai frumos: „Eu am spus de mult timp că dacă în campionatul românesc ar exista mai mulți arbitri precum Tudor și Balaj atunci campionatul ar fi fost mult mai frumos și nimeni nu ar mai comenta de arbitraj”.






