CFR Călători vrea să modernizeze automotoare cu aproape 43 milioane lei



CFR Călători vrea să încheie un acord cadru pe o perioadă de trei ani pentru servicii de modernizare a automotoarelor diesel, valoarea estimativă a contractului fiind de 42,37 milioane lei, fără TVA, a anunțat, vineri, compania.
Acordul cadru va conține contracte subsecvente, urmând ca primul contract să se încheie la 31 noiembrie, iar celelalte să fie atribuite la un interval de șase luni. Acordul va avea o valoare minimă de 3,75 milioane lei, fără TVA, și maximă de 42,37 milioane lei, fără TVA.
Acordul vizează servicii de reparații pentru automotoarele pe două osii din seria 900 și pe patru osii din seriile 700 și 1.000, de construcție veche și care nu pot depăși din punct de vedere constructiv viteza de 70 kilometri pe oră.
Finanțarea acordului va fi asigurată de la bugetul de stat. Termenul de garanție al lucrărilor este de doi ani.
Modernizarea presupune modificări constructive ale automotoarelor pentru creșterea fiabilității, a siguranței circulației, reducerea costurilor de mentenanță și creșterea confortului mecanicului și a călătorilor.
Astfel, vor fî înlocuite motoarele, cutiile de viteză mecanice cu unele automate, montarea unor osii noi, schimbarea unor instalații și modificarea cabinei conductorului.
Totodată, salonul călătorilor va fi reamenajat pentru a permite creșterea numarului de scaune.
Ofertele pot fi depuse până la 27 iulie, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai mic.